Rusia trebuie sa se modernizeze indiferent de cine este la putere si trebuie sa reduca rolul dominant al statului in economie, a afirmat Medvedev la forumul economic anual de la St. Petersburg.

Pentru a atrage investitorii, Medvedev a cerut guvernului sa revizuiasca planurile de privatizare pana la 1 august, pentru accelerarea vanzarilor de active ale statului, afirmand ca Rusia trebuie sa reduca dependenta economiei de pretul mare al petrolului, care a adus stabilitate in ultimul deceniu.

“Stabilitatea poate ascunde o noua perioada de stagnare!”

"Da, am avut un stadiu de dezvoltare asociat cu un rol crescut al statului in economie. A fost important sa stabilizam situatia, dupa haosul din anii ’90. Acum, potentialul acestei politici a fost epuizat. Un astfel de model economic este periculos pentru economia tarii", a aratat presedintele.

Medvedev si Putin afirma ca au aceeasi politica, dar presedintele si-a sustinut planurile de reforma folosind fraza "optiunea mea", fapt considerat neobisnuit.

"Optiunea mea este alta. Economia Rusiei trebuie sa fie dominata de initiativa privata si de investitori privati. Statul trebuie sa protejeze proprietatea si pe cei care isi risca cu buna stiinta banii si reputatia", a spus presedintele.

Rusia a anuntat un program de privatizare prin care vrea sa obtina in acest an 10 miliarde de dolari si 30 de miliarde de dolari pana in 2015, dar Medvedev considera ca planul este prea modest si a cerut modificarea acestuia pana la 1 august.

El a mai spus ca oficialii statului trebuie sa se retraga din consiliile de administratie ale companiilor de stat pana la toamna, pentru a reduce rolul guvernului in economia de 1.500 de miliarde de dolari a Rusiei.