Prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron considera acest eveniment de bun augur pentru sectorul economic.

Dat fiind faptul ca Anglia se pregateste pentru un weekend de amploare, Asociatia Federala a Afacerilor Mici a calculat deja cat ii costa pe britanici cele patru zile libere, primite cu ocazia nuntii regale care urmeaza sa aiba loc vineri. Vorbim despre 6 miliarde de lire sterline (echivalentul a 9,8 miliarde de dolari), adica de zece ori mai mult decat estimarile companiei Verdict Research, de “numai” 620 de milioane de lire sterline.

Totodata, oficialii britanici sustin ca vanzarile vor prospera in acest weekend.

„Speram ca acest lucru sa-i faca pe oameni sa se simta bine si sa-i determine sa cheltuiasca mai multi bani”, spune economistul-sef al Capital Economics Ltd., Jonathan Loynes.

„Aceste lucruri au impact pe termen scurt asupra activitatii economice, ele nu tind sa aiba un efect de durata”, a continuat Loynes.

Premierul spera ca evenimentul regal sa-i distraga pe englezi de la problemele economice cu care se confrunta Regatul Unit.

In 2011, guvernul britanic a majorat impozitul pe vanzari si a concediat 310.000 de oameni din sectorul public, pentru a micsora deficitul bugetar. Produsul Intern Brut a scazut cu 0,5% in trimestrul al patrulea al anului trecut, dar inflatia este dubla fata de tinta Bancii Angliei.

Chiar daca mediatizata nunta va impulsiona vanzarile cu amanuntul in aceasta luna, evenimentul "nu va schimba situatia comertului actual”, sustine directorul general al British Retail Consortium, Stephen Robertson.

Cine profita de mediatizata nunta

Doritoare sa profite de acest eveniment sunt si companiile aeriene, dar si agentiile de turism din intreaga lume, care ofera diverse promotii spre capitala londoneza. De exemplu, TUI Travel, unul din cei mai mari operatori de turism din Europa, promite unui numar limitat de cupluri "cel mai romantic weekend al acestui an", pentru 295 de euro de persoana, intr-un hotel de trei stele.

De asemenea, unul din cele mai mari supermarketuri din UK a vandut pentru 16 lire sterline, o rochie asemanatoare cu cea pe care viitoarea printesa, Kate, a purtat-o in ziua logodnei sale, dar si o multime de cani, farfurii si degetare comemorative.

Totodata, John Lewis, cel mai mare magazin din Marea Britanie, a scos la vanzare o farfurie din portelan, decorata cu o coroana si inscriptionata cu initialele celor doi indragostiti. Doritorii o pot achizitiona pentru 145 de lire sterline.

Vezi si cat a costat filmul despre povestea lui William si Kate, pelicula care a fost lansata pe DVD, in Marea Britanie, pe 25 aprilie!

Estimarile privind contributia familiei regale asupra economiei engleze depasesc costurile bugetului public, relateaza Bloomberg.

Cel mai recent raport al Finantelor Publice Regale arata ca Regina Elisabeta a II-a a inregistrat in 2010 cheltuieli in valoare de 38 milioane de lire sterline. Insa, doar din turism, Marea Britanie, atrage anual fonduri de 500 de milioane de lire sterline.

Nunta printului Charles si a lui Lady Di, din 1981, a atras aproximativ 600.000 de oameni in capitala londoneza. Grandiosul eveniment a costat atunci aproape 30 de milioane de lire sterline (echivalentul a 34 de milioane de euro), inclusiv cheltuielile cu serviciile de securitate.

In jur de un milion de turisti sunt asteptati in aceste zile in Londra, dat fiind numarul impresionant de invitati care urmeaza sa ia parte la nunta regala.

O multime de capete incoronate din Europa, dar si vedete de talie internationala, precum Elton John sau sotii Beckham vor fi prezenti la nunta printului William cu Kate Middleton.

Turistii care sosesc zilele acestea, ar putea aduce Marii Britanii un profit de 50 de miliarde de lire sterline, noteaza Bloomberg.

Atunci cand regina Elisabeta, pe atunci doar o printesa, s-a casatorit cu printul Philip, in 1947, evenimentul a determinat si el isterie in masa. Milioane de oameni au ascultat la radio desfasurarea nuntii, in timp ce 20.000 de persoane au vizitat expozitia de cadouri, organizata la Palatul Buckingham.

Citeste si:
Ce vor purta cei cinci romani care vor participa la nunta regala.

Cine plateste

Ceremonia, pranzul si receptia de la Palatul Buckingham vor fi suportate de printul Charles si regina Elisabeta, in timp ce parintii lui Kate, care detin compania Party Pieces, vor plati aproape 100.000 de lire sterline pentru nunta fiicei lor, potrivit saptamanalului The Sunday Times. Guvernul britanic va acoperi in schimb costurile de securitate si curatenie.

Acestia vor achita cazarea la hotel in ultima noapte de celibatara a lui Kate, rochia de mireasa, tinutele domnisoarelor de onoare, dar si luna de miere a cuplului.

Mai multe camere au fost deja rezervate la hotelul Goring, din Londra, si anume apartamentul regal (care costa 4.000 de lire sterline pe noapte) pentru Kate si sora sa Philippa si alte camere (de “doar” o mie de lire sterline pe noapte), pentru parinti si rudele apropiate ale viitoarei printese. Cheltuielile cu cazarea vor depasi 20.000 de lire sterline, informeaza Sunday Times.

In plus, Carole si Michael Middleton vor contribui si la receptia organizata la palat, pe 29 aprilie. In ceea ce priveste rochia de mireasa a lui Kate, aceasta va costa peste 30.000 de lire sterline.

Dupa slujba care va avea loc la faimoasa catedrala Westminster din Londra, un cocktail va fi organizat de regina Elisabeta a II-a, bunica lui William, in prezenta a 600 de invitati. Seara insa, la palatul Buckingham, va avea loc un dineu, la care vor participa 300 de invitati. Dine-ul va fi urmat de o serata dansanta, platita de sotii Middleton si de printul Charles.

William si Kate sunt impreuna de aproape zece ani, iar relatia lor a fost presarata cu numeroase despartiri si impacari. Printul William (28 ani) i-a cerut mana lui Kate (29 de ani) in timpul unei vacantei private pe care cei doi au petrecut-o in Kenya, in octombrie anul trecut.