Pentru ca deocamdata nu se stie tara de provenienta a legumelor contaminate cu bacteria E.coli, Cehia si Germania au decis, ieri, sa nu mai cumpere castraveti din tarile Uniunii Europene. In consecinta, producatorii romani pierd zilnic aproximativ 110.000 de euro, bani pe care ii castigau din vanzarea de castraveti in cele doua tari.

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu, a declarat, pentru incont.ro, ca Germania si Cehia cumparau zilnic aproximativ 160 de tone de castraveti de la producatorii din Romania.

In urma deciziei Germaniei si Cehiei de a interzice importurile de castraveti din tarile Uniunii Europene, deci si din Romania, producatorii autohtoni de legume inregistreaza zilnic pierderi cuprinse intre 100.000 si 110.000 de euro. Agentii economici din cele doua tari cumparau in jur de 160 de tone de castraveti din Romania. In urma interdictiei impuse la nivel european, firmele de profil din Cehia si Germania nu mai doresc sa cumpere nici de la noi”, a spus Radulescu.

Oficialul de la Agricultura a explicat ca Romania exporta zilnic 450-500 de tone de castraveti si catre alte tari UE, dar deocamdata doar cele doua state au blocat importurile.

Radulescu a mai spus ca, momentan, in Romania, nu exista suspiciuni de contaminare a legumelor cu bacteria E.coli si ca se asteapta rezultatele testelor care se fac la nivel european pentru a se stabili sursa contaminarii.

Pe langa Cehia si Germania, Rusia a decis de asemenea, ieri, blocarea importurilor de castraveti din Uniunea Europeana.

Factura "isteriei" castravetilor ucigasi. Ce pierderi au tarile europene dupa ce exporturile de legume au fost blocate

Epidemia de gastroenterita cauzata de bacteria E.coli, care a provocat deja moartea a 18 persoane si a afectat alte aproape 2.000, se propaga in nordul Germaniei. Autoritatile germane au declarat ca la originea contaminarii ar fi fost castraveti provenind din Spania.

In urma acestui anunt, mai multe tari europene au suspendat importurile de legume crude din Spania. La 30 mai, Rusia a interzis importurile din Germania si Spania.

Pe de alta parte, Comisia Europeana a anuntat ca a anulat avertizarea lansata impotriva castravetilor bio spanioli, suspectati ca au provocat o contaminare potential mortala cu bacteria E.coli.

"Ultimele teste realizate in Spania si Germania pe castraveti produsi in Spania nu au dezvaluit prezenta tulpinii 0104 a bacteriei E.Coli, iar Comisia a anulat, prin urmare, alerta lansata la nivel european", a precizat CE intr-un comunicat.

Comisarul european pentru Sanatate, John Dalli, a facut presiuni asupa Germaniei sa isi intensifice eforturile pentru a identifica sursa acestei contaminari aflate la originea unei grave crize de sanatate in Uniunea Europeana si a unei prabusiri a pietei fructelor si legumelor.

Pe de alta parte, premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a anuntat ca tara sa va cere despagubiri pentru prejudiciul suferit, in conditiile in care castravetii spanioli par sa nu fie cauza contaminarii cu bacteria E.coli.

Citeste si:

Joburi de vara in strainatate! Europenii angajeaza zeci de mii de romani in turism, industrie si agricultura

Bechtel isi muta utilajele din Romania. Lasa mostenire 52 de km de autostrada, in 7 ani de contract pagubos. Cat pierde in continuare statul roman

Saracii sportivi bogati. Cu cat le-a scazut averea celor mai instariti jucatori