Pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitari, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, suma nerambursabila pentru instalarea in mediul rural.

"Vrem ca in viitoarea programare financiara sa marim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro și sa marim alocarea financiara astfel incat cat mai mulți fermieri tineri sa se instaleze in mediul rural", a spus Constantin, citat de Mediafax.

Tanarul fermier este o persoana cu varsta sub 40 de ani si care desfasoara o activitate agricola.

"Daca pana acum nu exista o diferentiere intre tanarul fermier si un fermier care primea un sprijin pe suprafata de 139 de euro pe hectar, in viitoarea programare fermierul tanar va primi pentru cinci ani, pentru primele 25 de hectare, o suma marita cu 25%. Astfel acesta va fi stimulat sa lucreze si sa aiba un avantaj la inceperea activitatii agricole", a afirmat Constantin.

Viorel Matei, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli (FNPAR), a declarat ca se discuta de multa vreme despre stimularea tinerilor fermieri pentru a se instala la sate, insa ar trebui in primul rand sa fie stimulata creditarea pentru infiintarea acestor ferme, respectiv bancile sa acorde imprumuturi cu dobanzi mai mici.