Lui Nick i-a venit ideea sa creeze o asemenea aplicatie pentru smartphone-uri pe cand studia pentru examene. Se intampla in 2011 cand realiza ca, atatea click-uri pe diferite pagini pentru a-si lua informatiile de care avea nevoie, era ineficient si, totodata, o pierdere de vreme.

"Mi-am dat seama ca toate aceste informatii nu sunt corect dispuse. Atunci mi-a venit ideea unui algoritm care sa faca un rezumat, in mod automat, oricarui articol, indiferent de lungime, in numai trei paragrafe", spune D’Aloisio.

Toata aceasta afacere il face pe Nick D’Aloisio unul dintre cei mai tineri milionari din lume, din domeniul tehnologiei. Despre ceea ce tocmai s-a intamplat, britanicul spune ca este "un vis". Aplicatia a fost deja descarcata de aproape un milion de ori.

"Nu am asteptat sincer sa se intample asa ceva. Aplicatiile sunt un hobby pentru mine si nu m-am gandit ca o sa si fac bani din asta. Imi plac pantofii, asa ca imi voi cumpara o noua pereche de Nike si, probabil, un calculator. Restul banilor merg la banca, pentru ca in acest moment nu am cheltuieli".

Pustiul va lucra full-time pentru Yahoo, la birourile din Soho, Londra, si va studia la King College School in Wimbledon.