Un an mai tarziu, cifrele spun altceva. Livrarile au scazut in ultimele trei luni sub cele ale Nano, in timp ce, in ansamblu, producatorul indian a inregistrat crestere.

In Indonezia, vanzarile au nevoie de o resuscitare, in timp ce in Rusia, principala piata pe care Nissan pariase, analistii estimeaza cea mai mare contractie a vanzarilor de masini din ultimii zece ani, pe fondul tensiunilor cu Occidentul.

Experienta dureroasa prin care trece Datsun demonstreaza ca preturile mici nu sunt intotdeauna o garantie a succesului pe pietele emergente, chiar si in tari in care populatia castiga mai putin de 2 dolari/zi.

Pentru seful Nissan, Carlos Ghosn, esecul cu Datsun va pune la indoiala abilitatile sale de a ridica vanzarile Nissan, astfel incat marca sa ajunga sa detina 8% din piata, pana in 2017, de la 3%, in prezent.

“Aceleasi motive pentru care au dus la esecul Nano, sunt acum raspunzatoare si pentru vanzarile dezamagitoare pentru Datsun. Unul dintre ele este ca cei care cumpara masini nu vor sa fie vazuti conducand masini ieftine”, apune Deepesh Rathore, director pentru pitele emergente la Automotive Advisors, in New Delhi.

Desi genereaza profituri mai mici pentru Nissan decat modele ca Altima, de exemplu, masinile Datsun sunt elementul cheie pe care compania se bazeaza pentru atragerea clientilor de pe pietele emergente, care au un potential de crestere imens in urmatorii ani.

Intr-un interviu din 26 septembrie, Trevor Mann, vicepresedinte Nissan, spunea ca este prea devreme ca Datsun sa fie judecat si ca vanzarile merg conform planului. In timp ce producatorul auto se asteapta la o cota de piata de 10% in India, pana in 2016, cu Datsun reprezentand jumatate din vanzari, Mann spune ca primele vanzari ale brandului sunt in conformitate cu asteptarile.

“Cand esti bebelus si incerci sa te ridici in picioare, cazi de mai multe ori pana reusesti sa mergi. Avem mari asteptari de la acest brand in viitorii ani”, a mai spus Mann.

In India, hatchback-ul Datsun Go se vinde cu 5.100 de dolari, insa vanzarile sunt slabe, iar Maruti Suzuki a vandut aproape dublu din modelul Alto, care are un pret similar. Iar lucrurile merg din ce in ce mai prost. In august, vanzarile Datsun au cazut cu 77%, fata de maximul atins in aprilie, plasandu-se sub modelul Nano de la Tata Motors.