In noiembrie, fata de luna anterioara, preturile marfurilor alimentare si nealimentare au scazut 0,3%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%. 

Cea mai mare reducere a preturilor, de peste 4%, a fost inregistrata la categoria "Fructe si conserve din fructe", iar cea mai mare crestere a tarifelor, de 0,53%, la "Alte servicii". 

"Indicele armonizat al preturilor de consum (IAPC) in luna noiembrie 2014 fata de luna precedenta este 99,80%, iar fata de luna corespunzatoare din anul precedent este 101,55%. Cresterea medie a preturilor pe total, in ultimele 12 luni (decembrie 2013 – noiembrie 2014) fata de precedentele 12 luni (decembrie 2012 – noiembrie 2013), determinata pe baza IPC este 1,1%, iar cea determinata pe baza IAPC este 1,4%", potrivit INS. 

In octombrie, preturile de consum au crescut cu 0,2% fata de luna anterioara si cu 1,44% comparativ cu octombrie 2013. 

Banca Nationala a Romaniei a redus in noiembrie prognoza privind inflatia de la 2,2% la 1,5% pentru acest an si de la 3% la 2,2% in 2015, niveluri situate cu 0,7 puncte procentuale, respectiv cu 0,8 puncte sub cele prognozate in august. 

Banca centrala estimeaza ca rata anuala a inflatiei va cobori in primul trimestru al anului viitor sub 1,5%, limita inferioara a intervalului din jurul tintei de 2,5%, pentru ca apoi sa revina la acest nivel in trimestrul al doilea si sa urce pana la finele anului la 2,2% si mai departe in 2016, la 2,6% in T3.