Reithofer, director general al BMW din 2006, se va retrage de la conducerea grupului in luna mai a anului viitor. El va fi inlocuit de Krueger, in varsta de 49 de ani, care a coordonat extinderea BMW pe piete emergente precum China, acesta urmand sa devina unul dintre cei mai tineri sefi ai unui producator auto global din istorie.

Intr-o maniera asemanatoare, Volkswagen a anuntat ca l-a recrutat pe directorul general pentru cercetare si dezvoltare al BMW, Herbert Diess, sa conduca divizia de vehicule de pasageri a VW.

O sursa apropiata situatiei a declarat ca Diess a acceptat postul de la VW dupa ce nu a reusit sa obtina asigurari ca va fi succesorul lui Reithofer, al carui contract urma sa se incheie in 2016.

In urma plecarii lui Diess, BMW a decis sa accelereze planul de succesiune pentru conducerea de varf a grupului.

Diess va prelua sefia brandului VW de la directorul general Martin Winterkorn, care coordona divizia pe langa atributiile sale de conducere a grupului VW.

Diess, un inginer in varsta de 56 de ani, devine prin aceasta numire un candidat serios pentru inlocuirea lui Winterkorn in functia de CEO al grupului VW, la expirarea contractului acestuia la sfarsitul lui 2016.

Winterkorn, in varsta de 67 de ani, conduce VW din 2007. Reithofer are 58 de ani si se apropie de varsta de pensionare a directorilor de varf ai BMW, de 60 de ani.

Reithofer va deveni presedinte al consiliului de supraveghere al BMW, rol non-executiv care ii va permite sa influenteze in continuare deciziile grupului la care a lucrat in ultimul sfert de secol.

Investitorii asteptau clarificari legate de planurile de succesiune la conducerea ambilor producatori auto germani.