8 septembrie 2010 07:11 | 4348 vizualizari | 3 comentarii | autor: incont.ro
marime text:

Se pregatesc noi variante pentru Duster

Succesul inregistrat pana in prezent, atat in tara cat si pe alte piete, de ultimul model lansat de Dacia, SUV-ul Duster, ii permite constructorului sa se gandeasca la diversificarea modelului.


	Se pregatesc noi variante pentru Duster
“ Ne gandim si la alte variante. Avem o strategie pe termen lung pentru Duster. Pentru moment nu pot dezvalui detalii dar cu siguranta veti vedea Duster-ul si in alte variante”, a declarat pentru incont.ro, Constantin Stroe, vicepresedinte Automobile Dacia.
 
Pana atunci, au aparut deja versiuni ale SUV-ului, una dintre ele fiind conceputa de austriecii de la Fiskales LKW, care au modificat un Duster si l-au transformat intr-o dubita. A fost modificat pentru a se putea cara marfa cu el. Au fost anulate geamurile din spate, pentru a nu se vedea marfa transportata si bancheta, pentru a castiga volum. Partea din fata, cu cele doua scaune, este despartita de cea din spate, cu o plasa rigida. Masina are acum o capacitate de incarcare de 1.636 litri si poate cara 425 de kg.
 
 
De asemenea, pana la versiuni oficiale, s-a inmultit si numarul proiectelor care modifica designul masinii. A aparut chiar un proiect care prezinta Duster-ul in varianta pick-up.
 
In ceea ce priveste segmentul de tuning, apar din ce in ce mai multe variante de kit-uri. Unele mai reusite, altele mai putin, in functie de gustul fiecaruia.
Firmele de tuning din Germania au fost primele care s-au apucat sa modifice SUV-ul romanesc.
Dupa ce macanicii de la Elia AG au prezentat o variant imbunatatita a Duster-ului, a iesit la rampa si firma de tuning Cobra, cu un kit.
 
Cu certitudine vor mai aparea si alte versiuni si modificari ale masinii romanesti. Strainii sunt interesati de model si asta o spun vanzarile la export pe care Duster-ul le face.
Sigur, parerile sunt impartite, si avem exemplul articolul aparut recent in ziarul britanic The Telegraph, care critica masina. Pe de alta parte tot niste britanici, prezentatorii Top Gear, o lauda. Faptul ca masina starneste controverse nu poate fi decat benefic. Era rau daca ar fi fost ignorata.

Incont.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro