El a mai spus ca proiectul de lege de aprobare a acestei ordonante este "prost" si a precizat ca, desi a cerut un punct de vedere oficial al Guvernului pe tema ordonantei, a primit doua puncte de vedere contradictorii de la Oficiul pentru Protectia Consumatorului si de la Ministerul de Finante.

Dupa votul final dat asupra OUG 50, si liderul grupului PSD Mircea Dusa a criticat aceasta ordonanta, apreciind ca Guvernul "isi bate joc de romani" si in ultima zi de activitate a Legislativului.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, joi, proiectul de lege privind ordonanta creditelor populatiei, cu modificarile cuprinse in raportul suplimentar elaborat miercuri de Comisia de Buget, Finante si Banci.

Presedintele de sedinta, Ioan Oltean, a declarat ca proiectul de lege pentru aprobarea OUG 50/2010 a fost adoptat cu 134 de voturi "pentru", 71 "impotriva" si 12 abtineri.

Comisia de Buget-Finante a elaborat, miercuri, un raport suplimentar la OUG 50, stabilind ca Ordonanta nu se aplica contractelor in derulare, cu exceptia comisioanelor de rambursare anticipata, care raman zero, ca refinantarea se negociaza si ca CAR-urile nu intra sub incidenta actului.