"Suntem deschisi sa luam in considerare (achizitia unei banci -n.r.). Pana acum au fost mai mult discutii decat ceva concret. Dupa cum foarte bine ati observat, pretul bancilor a scazut, dar asteptarile sunt legate foarte mult de ceea ce era in trecut, astfel ca mai intai trebuie sa vedem o ajustare a acestor asteptari si abia apoi este posibil sa avem discutii mai serioase. Nu am avut nicio discutiei unu la unu. Suntem deschisi, dar deocamdata nu este nimic concret. Ne place sa crestem in Romania, dar pana acum preturile au fost foarte mari", a spus Nicastro. 

Pana in prezent, mesajul lui Nicastro privind posibilitatea unei achizitii era ca nu exclude altele potentiale daca va exista o oportunitate potrivita. 

Nicastro, numarul doi in grupul Unicredit, dupa Federico Ghizzoni, spune insa ca investitiile planificate depind in foarte mare masura de evolutia economiei romanesti. 

"Avem acest plan de a deschide 300 de noi sucursale in Romania. Momentul este ceva la care inca lucram, pentru ca depinde de evolutia economiei. Este dificil sa spun pana cand vom finaliza investitia. In acest an am deschis 11 sucursale si vrem sa acceleram procesul. Evolutia de anul viitor va depinde foarte mult de vitzeza economiei", a aratat oficialul bancii.

Citeste si:

BCE nu vrea ca bancile sa isi asume pierderi pe datoriile vreunui stat. Actiunile europene scad, euro se depreciaza fata de dolar