AllDro 2 are un procesor Samsung de 1GHz un ecran de 8 inci si camera foto frontala. Noua tableta se conecteaza la internet prin Wi-Fi si 3G.

Conexiunea 3G este optionala si se realizeaza prin atasarea unui modem 3G cu cartela SIM, care are activat un plan de date

Memoria interna de 4 GB poate fi extinsa pana la 32 GB printr-un card micro SD. Tableta AllDro 2 poate fi achizitionata la pretul de 749 de lei. Pachetul de vanzare include un cablu de date USB, un cablu OTG, o husa de protectie si un creion capacitiv.

Visual Fan, care comercializeaza sub brandul propriu Allview diverse produse electronice, a lansat pana acum doua tablete, dintre care una cu 3G.

Competitia romaneasca

Compania Televoice are in portofoliu un cititor electronic, dar si doua tablete, dintre care una pe care producatorii o numesc chiar un "iPad killer". Tableta Android a fost lansata, in iulie, la preturi ce incep de la 1.499 pentru varianta Wi-Fi. Evolio Neura este echipata cu cel mai rapid procesor disponibil pentru tablete: Nvidia Tegra 2 si are un display de 9,7 inci. Compania vrea sa vanda circa 1.000 de astfel tablete pe luna, dupa ce produsul anterior s-a vandut in 3.000 de exemplare, din 14 februarie si pana acum.

"Piata autohtona este dominata de tabletele iPad, in 2010, potrivit GfK, 75% din unitatile vandute erau tablete Apple, ca in primul semestru din an cota producatorului sa scada la 65%. Potential de crestere exista si pentru alti producatori", explica Liviu Nistoran, CEO-ul companiei Televoice. El spune ca in a doua jumatate a anului va aparea si varianta de business a gadgetului.

Compania de analiza a pietei International Data Corporation (IDC) a majorat estimarile privind vanzarile mondiale de tablete PC din acest an, cu 6,2%, la 53,5 milioane unitati, in urma cererii pentru iPad, produs de Apple, si aparatele dotate cu sistemul de operare Android, al Google.

Citeste si

Universal Studios International a dat in judecata TVR. Cere daune de 11 milioane de dolari 

Aurul atinge un nivel istoric. Bursele europene sunt in scadere