El a explicat ca neimpozitarea terenurilor sau impozitarea redusa au fost unul dintre motivele care au condus la boom-ul imobiliar.

"In 2000 am propus sa se impoziteze pamantul. Mi s-a spus ca nu se poate, este an electoral. Nefiscalizarea pamantuui a fost una din sursele boom-ului imobiliar. De-aia ne uitam jenat la pamanturile de pe marginea soselelor din Romania, care nu arata deloc bine, sunt campuri nelucrate, care asteapta castiguri speculative", a spus Isarescu, care a mentionat ca proprietatile au fost si au ramas defectuos impozitate.

Seful bancii centrale a afirmat ca Romania are in prezent o economie nefiscalizata de circa 20-25% din PIB.

"Ea este introdusa in PIB-ul Romaniei. De aceea, cand raportam venituri de 30% din PIB, cifra nu este de 30%, cifra corecta, daca dam la o parte zona nefiscalizata rurala, ar trebui sa fie 40%. Dar aceasta zona nefiscalizata beneficiaza de serviciile statului", a explicat guvernatorul BNR.

Potrivit lui Isarescu, nivelul relativ inalt al contributiilor si legislatia din Romania descurajeaza activitatea economica si incurajeaza evaziunea fiscala, ceea ce face ca programele sociale sa fie greu de finantat.

El a dat ca exemplu ajutoarele care se platesc in zona rurala, iar persoanele care incaseaza aceste sume nu pot lucra decat la negru pentru ca sunt conditionate sa nu aiba un loc de munca.