„Nu se va simti imediat (cresterea economica, n.red.), asa cum nu s-a simtit imediat nici criza in buzunarele romanilor. Scaderea nivelului de trai a devenit mai evidenta incepand cu vara anului trecut si doare foarte tare acum. (…) Parerea mea este ca durerea va continua si in anul urmator, pentru ca, pe de o parte, cresterea economica, cel putin noi, nu o intrevedem a fi suficient de solida ca sa aduca dupa ea si cresterea nivelului de trai. Iar al doilea argument, luat din experienta altor tari, este ca dureaza un an, un an si jumatate din momentul relansarii pana in momentul in care se simte in nivelul de trai al populatiei. Deci s-ar putea ca efectele sociale sa persiste chiar pe intreg anul 2011”, a explicat Isarescu.

Legat de cresterea economica, guvernatorul BNR a precizat ca aceasta va fi reluata inca din aceasta iarna.

„Avem, de data asta, mai mult decat incredere, avem probabilitate calculata ca incepand din iarna acestui an sau 2010-2011, cresterea economica pe o baza corectata, relativ sanatoasa, se va instaura in economie”, a spus Isarescu.

Tinerilor care se gandesc, din ce in ce mai multi, sa paraseasca tara, guvernatorul le-a spus sa aiba incredere ca, dupa aceasta perioada de cadere, economia va iesi din recesiune, pentru ca evolutia oricarei economii capitaliste este una ciclica.

„Am un argment ciclic, pentru ca ei sunt tineri educati si stiu ca tipul de economie in care am intrat, economia de piata, are cicluri. Noi suntem in primul ciclu, post comunist, am trait in acesti 10 ani, din 2000 pana in 2010, o perioada de relansare, de avant, de supraincalzire conjuncturala si acum suntem intr-o perioada de criza, de recesiune. In mod normal si aceasta economie va iesi din recesiune, pentru ca in mod evident evolutia economiei capitaliste este ciclica”, a explicat guvernatorul.

Un al doilea argument prezentat de Mugur Isarescu este si acela al potentialului tarii.

Stiu ca acest argument deja plictiseste, pentru ca de multe ori se spune ca Romania este o tara cu potential, dar nu-si valorifica potentialul. Nu pot decat sa le dau si eu o speranta, speranta ca vom reusi sa valorificam potentialul Romaniei”, a concluzionat seful BNR.