Pe fondul deprecierii leului in raport cu euro si al aprecierii monedei elvetiene fata de cea europeana, francul a depasit pragul de 4 lei.

Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank, spune ca nimeni nu poate estima pana unde se va mai aprecia moneda elvetiana, iar totul depinde de ce vor face in continuare statele europene. "Bursele sunt in incertitudine, totul va depinde de reactia statelor din Europa. Pietele financiare vor fi influentate de aceste decizii", considera el.

Leul s-a depreciat in acest an cu 17% fata de moneda elvetiana, iar comparativ cu nivelul de la inceputul anului 2010, moneda nationala inregistreaza o pierdere de 41%. Francul era cotat in prima zi a anului 2009 la 2,6745 lei, iar fata de aceasta rata de schimb deprecierea depaseste 50%.

Inaintea declansarii crizei financiare, din septembrie 2008, francul se tranzactiona pe piata romaneasca in jurul a 2,2 lei/unitate, iar deprecierea in raport cu acea referinta se ridica la peste 80%.

Intervalul tinta al dobanzii de politica monetara a fost redus la inceputul lunii august de catre Banca Nationala a Elvetiei la "cat mai aproape de zero". Totul in incercarea de a stopa aprecierea puternica a francului elvetian, asaltat de investitorii care vor sa se adaposteasca de problemele din Europa si SUA. Astfel, considerat un refugiu sigur fata de criza datoriilor de stat din zona euro si problemele economice si financiar-fiscale ale SUA, francul a crescut din record in record in acest an fata de euro si dolar.

Si in Romania, francul a bifat apreciere dupa apreciere, iar acum a depasit pragul de 4 lei. Problemele sunt cu atat mai grave pentru romanii care s-au imprumut in franci elvetieni in urma cu trei-patru ani, iar acum ratele acestora s-au dublat. Asa ca nu este de mirare ca restantele la creditele in franci elvetieni urca cu mai mult de 10 milioane de euro pe luna. La sfarsitul lunii, restantele au ajuns la echivalentul a 250 de milioane de euro, cu 150 de milioane de euro mai mult fata de sfarsitul lunii mai 2010.

Citeste si

Panica la Bursa din Bucuresti. Indicii bursieri pierd mai mult de 11%

Facebook s-ar putea inchide pe 5 noiembrie. Cui ii mai dai Like?