Ce poate fi mai placut decat sa ai idei pe care sa le poti pune in practica, stiind ca, cu cat muncesti mai mult, cu atat vei avea mai mult de castigat.

Folosind datele de la Legatum Institute din Londra, revista Forbes prezinta un top al tarilor in care poti sa fii fericit, in sensul prosperitatii.

State in care, de exemplu, poti sa-ti deschizi o afacere foarte simplu, in care nu ai multe taxe de platit si in care faci bani usor.

Tarile au fost catalogate in functie de economie, antreprenoriat, educatie, sistem de sanatate, libertate personala si bunastarea locuitorilor.

Iata mai jos topul tarilor in care locuitorii traiesc cel mai bine:

1. Norvegia


Are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, respectiv 53.000 de dolari pe an si aloca cea mai mare suma, dupa SUA, sistemului de sanatate. Trei sferturi dintre norvegieni spun ca au incredere in ceilalti, 94% sunt incantati de frumusetea mediului inconjurator, iar 94% considera ca munca serioasa ii ajuta sa prospere in viata.

2. Danemarca


Costurile cele mai mici pentru un startup, sistem de educatie excelent, drepturi nelimitate. Danezii au incredere oarba in guvern si raporteaza nivelul de trai cel mai ridicat din lume.

3. Finlanda


Sistem de educatie si de sanatate foarte bune, multe libertati civile, guvern de incredere. Multitudinea de startup-uri, datorate costurilor foarte mici pentru deschiderea unei afaceri, dau putere economiei.

4. Australia


Australienii sunt multumiti de sistemul de educarie si de libertatile personale, ceea ce duce la o societatea satisfacuta de nivelul de trai. Economia Australiei este puternica, iar locuitorii tarii au incredere deplina in cei care ii conduc.

5. Noua Zeelanda

Cu un nivel a educatiei si al protectiei sociale foarte ridicat, neozeelandezii se ajuta reciproc si au inceredere unii in altii. Se afla printre primele tari din lume in ceea ce priveste libertatea personala. Peste 95% dintre locuitorii insulei sunt fascinati de frumusetea mediului inconjurator.

6. Suedia


Una dintre tarile in care oportunitatile de a dezvolta o afacere sunt dintre cele mai multe, costurile unui startup fiind foarte mici. Libertatiler civile sunt protejate, iar cetatenii au incredere in ceilalti.

7. Canada


Libertatea personala atinge cote maxime in Canada, iar imigrantii sunt bineveniti. Nivelul coruptiei este foarte scazut, nivelul de trai este excelent, canadienii fiind in permanenta gata sa ajute sau sa doneze bani pentru cei nevoiesi. Trei patrimi dintre cetateni considera ca orasul in care locuiesc este cel mai bun pentru a deschide o afacere.

8. Elvetia


Coruptia aproape inexistenta, nivelul de trai foarte ridicat si sistemul de educatie foarte bine pus la punct ii fac pe elvetieni sa aiba foarte mare incredere in guvernul lor. Institutiile financiare sunt, de asemenea, de incredere, cu un nivel al creditelor neperformante extrem de scazut, respectiv 0,5%. Cu toate acestea, locuitorii Elvetiei sustin ca nu exista un climat foarte bun pentru antreprenoriat.

9. Olanda


Olanda este perceputa ca tara libertatilor, aproape 90% dintre locuitori sustinand ca pot face ce vor si-si pot alege orice mod de viata doresc. Olandezii au foarte mare incredere in concetatenii lor si in cei care ii conduc.

10. Statele Unite


Aproape 90% dintre americani sunt multumiti de sistemul de sanatate, iar suma pe cap de locuitor cheltuita pentru sanatate este cea mai mare din lume. In Statele Unite este usor sa faci antreprenoriat, iar aproape 90% dintre americani spun ca poti trai bine daca muncesti mult.