Indicele european de referinta FTSEurofirst 300 a coborat cu 0,1%, dupa ce a inchis marti in crestere cu 0,8%.

"Am vazut mult entuziasm in trecut, inainte de ultimul summit euro, dar sperantele nu s-au materializat in mare masura, deci cred ca trebuie sa fim prudenti", comenteaza un analist al Barclays Wealth, adaugand ca pietele iau in calcul deja posibiltiatea unei noi runde de recesiune, dar banca britanica nu crede in acest scenariu si pariaza pe evolutii pozitive ale actiunilor marilor companii.

Presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, va sustine vineri un discurs la conferinta anuala a bancii centrale de la Jackson Hole.

Analistii si investitorii asteapta indicii privind intentia Fed de a introduce o noua runda de "stimulare cantitativa" a economiei SUA, o asa-numita "QE3".

Rezultatele financiare ale companiilor continua insa sa sfideze pesimismul resimtit la nivel macro.

Bursa de la Tokyo a inchis miercuri in scadere, dupa reducerea ratingului Japoniei

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a inchis miercuri in scadere cu 1,1%, dupa ce Moody's a redus ratingul de credit al Japoniei cu o treapta, la "Aa3", determinand cativa investitori straini sa vanda, noteaza Reuters.

Piata a evoluat pozitiv in prima parte a sedintei, datorita zvonurilor ca banca centrala a Statelor Unite ar putea anunta noi masuri de stimulare a economiei americane.

Bursa de la Bucuresti a crescut si la deschiderea sedintei de miercuri, pentru a treia zi consecutiv

La polul opus, piata locala a avansat in ultimele doua zile cu 1,8%, dupa ce saptamana trecuta a coborat cu 5,8%.

In primele minute ale sedintei de miercuri indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a crescut cu 1,22%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 2,1% peste nivelul de marti.

Totodata, actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 1,07%.

Prudenta investitorilor la tranzactionare a limitat lichiditatea pietei la 791.000 de lei (echivalentul a 186.000 de euro), valoare cu 48% peste rulajul de la deschiderea sedintei precedente, de 535.000 de lei (echivalentul a 125.000 de euro).

Bursele de la Frankfurt si Paris au crescut cu cate 0,4% la debutul sesiunii, insa piata de la Londra a scazut usor, cu 0,3%.

Pe de alta parte, bursele din SUA au crescut marti cu maximum 4,3%, insa pietele din Asia au incheiat ziua in scadere cu pana la 1,2%. Corectia pietelor din Asia a fost determinata de retrogradarea ratingului Japoniei de catre agentia de evaluare Moody's.

Agentia a redus astazi ratingul de credit al Japoniei cu o treapta, la "Aa3", cu perspectiva stabila, din cauza acumularii de datorii in urma recesiunii globale din 2009 si mediului politic instabil, care a impiedicat adoptarea unor strategii economice eficiente.

Citeste si:

Tara Soarelui Rasare isi pierde din stralucire. Moody`s a redus ratingul Japoniei cu o treapta, la "Aa3"

Dupa trei decenii de dominatie, America nu mai este cea mai mare piata de PC-uri din lume. Cine i-a luat locul