Vand pe timp de vara sare parfumata, iar comenzile nu contenesc. In plus, pe langa saline, s-au dezvoltat si mici ateliere care prepara sarea de baie si o vand la export.

Pana sa ajunga pe raft in ambalaje colorate, drumul sarii incepe la 340 de metri sub pamant. Acolo se face extractia. Sarea pura este apoi parfumata, colorata si scoasa la vanzare.

Salina Ocna Mures a venit cu idea sarii de baie dupa ce a vazut ca in sezonul cald ramane cu sarea pe stoc. A gasit imediat si doritori, asa ca acum produce sare colorata si parfumata.

"Vara pleaca destul de multa sare de la noi spre satiunile balneo si persoanele fizice", a dezvaluit Nicolae Prundus, Directorul Salinei Ocna Mures.

Sarea de baie se vinde si atelierelor mici din zona. Numai in Praid sunt cinci familii care au afaceri cu sare de baie. Cumpara sarea pura cu 60 de bani kilogramul si o transforma in sare de baie perfecta pentru export.

Salina Praid produce sare de baie pentru tratament si nu duce lipsa de comenzi.

"Fata de baia de sare relaxanta, cea sulfiodata are efecte terapeutice. Pentru aceasta vara am pregatit in jur de cinci - sase tone din toate sortimentele dupa cerinta din anii precedenti", a spus Nagy Imre Barna, reprezentant al Salinei Praid.

Zacamantul de sare gema de la Praid este unul din cele mai mari din Europa. De aici pleaca anual mii de tone de sare sub diferite forme.