Legea le va permite datornicilor sa intre in insolventa si sa fie protejati astfel de executarile silite cel mult cinci ani. In toata aceasta perioada vor strange cureaua si s-ar putea sa fie obligati sa isi vanda o parte din lucruri. Iar bancile, la randul lor, le vor sterge din datorii.

PNL a cerut sesiune extraordinara si o rezolvare in problema creditelor luate in franci elvetieni. Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, marti, sa convoace comisia juridica pentru a da un raport pe Legea Birchall.

"In functie de cum fac raportul, a doua zi, in 24 de ore, convoc Parlamentul in sesiune extraordinara", a spus Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor.

"Este un lucru sanatos ca s-a ajuns la un consens pe o tema importanta. Noi deja avem patru proiecte care vizeaza acest lucru: insolventa persoanelor fizice. Vom contopi cele patru proiecte intr-unul singur", a spus Bogdan Ciuca, presedintele Comisiei Juridice.

Cine se califica pentru insolventa

Se califica pentru insolventa orice roman care are cel putin doua datorii, sa zicem la banca si la chirie, mai mari de 30 de zile si care poate dovedi ca este incapabil sa le plateasca.

Pentru a intra in insolventa trebuie depusa o cerere la instanta. Clientul isi declara toate bunurile, cum ar fi mobila, electrocasnicele sau masina. Dar si ce salariu castiga si lucrurile pe care le-a vandut sau donat in ultimii 3 ani.

Se intocmeste apoi un plan de redresare financiara pe cinci ani. Planul trebuie sa acopere cel putin 40% din suma pe care clientul o datoreaza bancii. Iar in cazul unui imprumut cu ipoteca, banca trebuie sa primeasca o suma cel putin egala cu valoarea de piata a casei. Sa zicem 60.000 de euro pentru un apartament de doua camere, chiar daca valoarea acestuia la data contractarii imprumutului era dubla. Pe baza acestor coordonate, clientul stabileste cat din salariul sau il aloca pentru plata datoriilor si ce bunuri scoate la vanzare

"De legea falimentului personal vor beneficia maximum 10-15% dintre cei cu credite", a spus avocatul Marius Coltuc.

Pe baza planului, instanta decide daca aproba sau nu intrarea in insolventa. Daca este aprobata insolventa, timp de 5 ani clientul nu poate fi executat silit. Adica nu poate fi dat afara din casa. Dar un administrator judiciar ii va urmari fiecare miscare. Se va asigura ca din salariu pastreaza doar cat sa isi acopere cheltuielile negociate in plan, iar restul se duce la banca. In aceasta perioada, omul nu isi mai poate instraina bunurile si nu are voie sa refuze oferte de munca.

Avantajul este ca daca respecta planul, la finalul celor 5 ani toate celalte datorii ii sunt sterse. Banca incaseaza cei 40.000 de euro prevazuti in plan, dar renunta la restul de 60.000

Daca instanta nu aproba insa insolventa, clientul intra direct in faliment. I se lichideaza toate bunurile: casa, masina si obiectele de valoare. In tot acest timp ramane doar cu o alocatie nu mai mare de salariul minim pe economie. Avantajul este ca datoriile ramase la final ii sunt sterse.

Insolventa persoanelor fizice, aplicata doar cu studiu de impact si fara presiunea timpului - banci  

Reglementarea insolventei persoanei fizice trebuie facuta cu un studiu de impact, fara presiune de timp, pentru mentinerea disciplinei de plata si "evitarea hazardului" in randul debitorilor, spus miercuri, la Comisia juridica a Camerei, reprezentantii ARB si Bancii Nationale. 

Legea insolventei persoanei fizice trebuie sa instituie un echilibru intre debitori si creditori, "pentru mentinerea disciplinei de plata si pentru evitarea hazardului in randul debitorilor", a afirmat Florin Danescu, presedintele executiv al ARB. 

"ARB propune initiatorilor analiza modificarilor si completarilor aduse de comunitatea bancara initiativelor legislativelor privind insolventei persoanelor fizice, pentru mentinerea disciplinei de plata si pentru evitarea hazardului in randul debitorilor. Comunitatea bancara intelege foarte ferm ca practica din UE si efectele crizei economice mondiale, urmate si de evolutia cursului de schimb conduc la spre implementarea unei legi a insolventei persoanei fizice si in Romania. ARB sustine ca forma legii insolventei persoanei fizice sa instituie un echilibru intre debitori si creditori si aplicarea legii sa fie atent supravegheata si eventualele excese sa fie sanctionate", a spus Danescu. 

El a avertizat ca impactul unei reglementari privind insolventa persoanei fizice, fara a tine cont de opinia comunitatii bancare, va afecta indicatorii de prudenta bancara. 

Alexandru Paunescu, director in Directia Juridica a BNR a spus ca un astfel de act normativ trebuie sa asigure in primul rand o stabilitate financiara prin disciplina de plata.  "

Trebuie sa ne asiguram ca se evita hazardul moral si abuzuri din partea debitorilor, in vederea debitarii subminarii disciplinei de plata. Fac o propunere de constituirea unei comisii formata din reprezentantii tuturor partilor implicate sau prin emiterea unei noi propuneri de act normativ, fara graba, fara presiunea rezolvarii chestiunii doar a reconversiei din valuta in lei, pentru ca nu doar aceasta este targhetata atunci cand vorbim de insolventa persoanei fizice", a spus oficialul BNR. 

Paunescu si-a exprimat rezerva ca un astfel de act normativ, care sa satisfaca toate partile, ar putea fi adoptat intru-un timp foarte scurt. 

"Inteleg ca se doreste adoptarea acestui act normativ in sesiune extraordinara, saptamana viitoare, mi-as exprima rezerva ca s-ar putea ajunge la un act normativ care sa satisfaca toate partile intr-un timp foarte scurt, in lipsa unui studiu impact", a spus Paunescu.

Peste 800.000 de debitori neperformanti ar putea beneficia de insolventa persoanei fizice - Piperea

Gheorghe Piperea, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa, a spus ca aceasta lege ar rezolva doar partial problema celor care au contractat credite in franci elvetiei si ca de aceasta ar putea beneficia peste 800.000 de persoane care sunt in situatia de debitori neperformanti. 

"Consider ca aceasta lege este absolut necesara. Era necesara aceasta regelementare inca din 2009.(...) Cursul de nesuportat pentru cei care au credite in franci elvetiei este insa o singura problema care poate fi rezolvata doar partial prin aceasta lege, pentru ca nu toata lumea, nu toti care au credite in franci elvetieni isi imagineaza ca isi pierd casele printr-o procedura de insolventa, ei vor sa ramana in casele pe care si le-au cumparat si vor sa ramana in contractele pe care le-au contractat, asa cum au fost facute in 2007. Nu doar cei care au credite in franci elvetieni sunt in masura sa beneficieze sau sa se supuna acestei reglementari, sunt peste 800.000 de persoane care sunt in situatie de debitori neperformanti, asta rezulta de la Biroul de credit si in consecinta si pe ei ii intereseaza sa se puna cumva sub o protectie a tribunalului", a explicat Piperea. 

El a mai spus ca a pune in aplicare o astfel de lege nu se poate face de pe o zi pe alta, fiind nevoie de personal specializat, de fonduri publice care sa suporte cheltuielile de procedura. 

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor este in favoarea acestui proiect, considerand ca "vine in intampinarea problemelor cu care se confrunta consumatorii, avand in vedere ca numarul de petitii este in continua crestere". 

Din partea Consiliului Investitorilor Straini, Speranta Munteanu, a aratat ca este necesara constituirea unei institutii specializate in insolventa persoanei fizice, in caz contrar s-ar crea un dezechilibru economic.

Comisia juridica s-a reunit, miercuri, pentru a discuta pe tema insolventei persoanei fizice. La discutii au fost prezenti si reprezentanti ai institutiilor implicate.

Comisia a decis sa constituie o subcomisie care sa lucreze pana luni la forma unui proiect de lege privind insolventa persoanelor fizice, impreuna cu reprezentanti ai institutiilor interesate - CSM, MJ, ARB, BNR, ANPC- iar apoi membrii comisiei sa inceapa dezbaterea pe aceasta forma. 

Biroul Permanent a decis, marti, convocarea comisiei juridice pentru insolventa persoanei fizice, la solicitarea PNL pentru o sesiune extraordinara a Parlamentului pe aceasta tema.