Bancile din Regatul Unit sunt pe punctul de a intra intr-o noua era. Acestea vor accepta in curand cecuri trimise prin telefoanele inteligente, mai precis poze ale acestora.

Asta inseamna ca timpul de procesare al unei tranzactii se va reduce de la sase la doua zile, a anuntat joi Trezoreria britanica.

Cancelarul George Osborne va verifica anul viitor legislatia care sa permita tranzactii mai rapide cu cecuri, pentru clientii si companiile care sunt dispuse sa foloseasca pentru asta smartphone-uri. Clientii vor putea trimite fotografii ale cecurilor sau sa vina la sediul bancii cu poza respectiva. Modalitatea aminteste intrucatva de posibilitatea oferita de companiile aeriene de a ne imprima singuri biletele de imbarcare primite prin e-mail.

In Statele Unite ale Americii se foloseste deja aceasta metoda de plata. JP Morgan Chase a introdus-o in 2010, urmata de cei de la Citibank si Bank of America. In Marea Britanie insa, legea prevedea ca functionarii bancii sa primeasca pana acum cecul in forma fizica, in special daca era emis de o alta banca, inainte de decide sa il accepte.

“Asa cum putem descarca o carte sau un film in cateva secunde, suntem de parere ca ar trebui sa putem depune un cec in acelasi mod”, a declarat Steven Roberts, managing director la Barclays.