La ora 13:30 GMT, moneda unica europeana a coborat la 1,2486 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins dupa 28 august 2012, pe fondul evolutiei ascendente a indicilor bursieri americani. 

Cererea de dolari este sustinuta de decizia din aceasta saptamana a Fed de a opri programul de achizitii lunare de obligatiuni care au avut rolul sa suplimenteze lichiditatile din piata. 

"Dolarul se apreciaza fata de euro, yenul japonez si fata de monedele din tarile emergente, in timp ce Fed se indreapta incet, dar sigur spre cresterea dobanzilor, in 2015", a declarat Nick Stamenkovic, analist la RIA Capital Markets. 

Stamenkovic a explicat ca este vorba mai mult despre un episod de forta a dolarului decat de slabiciune a euro.