Guvernul chinez ar putea introduce noi masuri de stimulare a economiei, pentru a-si asigura o revenire solida in semestrul al doilea. 

In primul trimestru, cresterea economica anualizata a Chinei a fost de 8,1%, iar economistii anticipau pentru trimestrul doi o majorare de 7,7% a Produsului Intern Brut al celei de-a doua economii a lumii. 

Productia industriala a incetinit in iunie, in timp ce cresterea comertului retail a pierdut din avant, informeaza Mediafax.

Datele prezentate vineri arata, pe de o parte, ca investitiile in active fixe si-au accelerat cresterea, ceea ce poate fi interpretat ca un semnal de stabilizare economica si, pe de alta parte, ca productia de electricitate nu a mai crescut in iunie, indicand incetinirea dinamicii activitatii industriale. 

Singapore a surprins vineri pietele cu scaderea economiei in trimestrul al doilea fata de aceeasi perioada a anului trecut. Incetinirea cresterii din China loveste economia globala in contextul crizei din zona euro si revenirea timida din Statele Unite, unde somajul persista la peste 8%.