Astfel, numarul CV-urilor depuse de expati a crescut anul trecut cu 11% si este mai ridicat decat cel din 2007, anterior crizei financiare globale, a declarat publicatiei Kommersant Iuri Virovet, director al agentiei de recrutare HeadHunter.

"Exista o tendinta clara de venire a expatilor in Rusia, majoritatea din Europa, mai degraba decat din SUA si Canada. Specialistii internationali sunt interesati de pozitii in industria petrolului si gazelor si in special in sectoarele de investitii si private banking", a aratat Andrew Kamnev, director al departamentului de dezvoltare a afacerilor la firma Brainpower, preluat de Mediafax.

Managerii europeni sunt nevoiti sa isi extinda aria geografica de cautare a unui loc de munca si sa ia in considerare si pozitii de mid-level, din cauza stagnarii pietei europene si a instabilitatii economice generale, potrivit firmelor de recrutare.

"Este un fapt obisnuit ca un strain sa caute pozitii de mid-level marketing director sau la orice alt departament, in timp ce acum 7-9 ani cei veneau numai pentru conducerea sau dezvoltarea unei afaceri internationale", a declarat Ekaterina Gorohova, director la firma Kelly Services.

Analistii in domeniu afirma ca Rusia este inca o destinatie atractiva pentru angajare, chiar daca salariile nu mai sunt la fel de ridicate ca cele de dinaintea crizei.