Acordul de joi pentru un al doilea pachet de ajutor financiar destinat Greciei, pe care presedintele francez l-a sustinut in mod deosebit, ofera Frantei mai mult spatiu de manevra chiar in perioada in care pietele incepeau sa priveasca mai atent la finantele statului.

Inaintea reuniunii, diferenta dintre randamentul cerut de investitori pentru obligatiuni franceze fata de cele germane a crescut de peste doua ori in cateva saptamani, evidentiind indoielile investitorilor ca Franta este sigura financiar, precum restul statelor cu rating "AAA" din zona euro - Austria, Finlanda, Gemania, Luxemburg si Olanda.

"Suntem pe marginea prapastiei, suntem in cea mai dificila situatie dintre statele cu rating «AAA». Franta trebuie sa faca eforturi mari pentru a ramane in randul acestor tari", a declarat Philippe Delienne, presedinte al Convictions Asset Management, companie care administreaza active de 1,2 miliarde de euro.

Victime colaterale: datoria Frantei creste cu 15 mld. euro, dupa ajutorul dat Greciei

Cine are de castigat de pe urma datoriilor Greciei

Agentiile trateaza Franta cu prea multa indulgenta, pentru ca este un jucator important in zona euro, considera Alessandro Giansanti, analist la grupul olandez ING. "Exista o anumita automultumire in privinta Frantei, deoarece daca privesti la fundamente, mai ales deficite, ar trebui retrogradata", a afirmat el.

Potrivit calculelor ING, economia si finantele Frantei sunt intr-o situatie compatibila mai mult cu tari evaluate cu rating "AA+", precum Belgia. Grupul considera, insa, ca Franta se afla inaintea Statelor Unite, care ar merita doar calificativ "A+".

Franta are cel mai mare deficit si cea mai mare datorie dintre statele cu rating maxim

Daca Franta si-ar pierde calificativul "AAA", ar face inutile toate incercarile de a calma criza din zona euro, deoarece tarile cu rating maxim sustin Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara, fondul prin care zona euro sprijina tarile cu probleme financiare.

Standard & Poor's a avertizat, luna trecuta, ca va reduce, probabil, ratingul Frantei pe termen lung, daca guvernul nu adopta noi reforme. Pentru ca statul sa-si pastreze calificativul pana la mijlocul secolului, trebuie sa-si echilibreze bugetul in urmatorii cinci ani, ceva ce guvernele franceze nu au mai reusit din 1974.

Franta are cel mai ridicat deficit, ce mai mare datorie si deficit primar (deficitul inainte de luarea in calcul a platilor pentru dobanzi) dintre statele cu rating maxim din zona euro.

Guvernul se asteapta ca datoria publica sa ajunga la 86,9% din PIB anul urmator, inainte sa inceapa sa scada.

Contributia Frantei la noul pachet de ajutor financiar pentru Grecia ar putea urca nivelul indatorarii, a afirmat, vineri, premierul francez, Francois Fillon.

Cine profita de pe urma crizei din zona euro. Germania va avea imperiul mult visat

Cum vrea sa scape Parisul din capcana deficitului bugetar

Ca semn al declinului competitivitatii internationale, Franta este singurul stat "AAA" din Europa care are deficit de cont curent, ajuns in mai la un nivel record. Pe ansamblu, cheltuielile guvernamentale din ultimii 20 de ani au ramas mult peste media statelor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

Organizatia estimeaza ca in Franta, cheltuilile statului vor atinge 55,3% din PIB in acest an. Doar in Danemarca cheltuielile publice sunt mai mari, de 58,1% din PIB.

Decis sa ramana la nivelul "AAA", guvernul francez intentioneaza sa sa reduca deficitul bugetar de la 5,7%, estimat pentru acest an, la 4,6% in 2012 si 3% in anul urmator. In timp ce Franta ar urma sa respecte tintele asumate pentru acest an, multi economisti si Comisia Europeana se asteapta ca Parisul sa depaseasca obiectivele pentru anul urmator.

Noul ministru de Finante al Frantei, Francois Baroin, a declarat in iulie pentru publicatia Le Figaro ca bugetul pentru 2012 va trebuie sa identifice mai multe venituri, mai ales prin anularea unor scutiri de taxe.

"Ca urmare a reformelor si controlului bugetar pe care le urmam cu determinare, Franta, la fel ca Germania, se bucura de increderea investitorilor in privinta obligatiunilor suverane, considerate a fi printre cele mai sigure", a spus Baroin.

Deficitul bugetar devine o tema majora in alegerile prezidentiale programate pentru anul urmator, atat Sarkozy, cat si contracandidatii sai socialisti incercand sa-si contureze o imagine ca singura varianta sigura, noteaza Reuters.

Citeste si:

Grecia, Irlanda si Portugalia primesc noi imprumuturi, cu dobanda mai mica si perioada de rambursare dubla, iar sectorul privat este si el implicat

BERD: Criza datoriilor s-ar putea extinde in Europa de Est