Victoria socialistului este interpretata drept un vot-sanctiune impotriva presedintelui conservator aflat la sfarsit de mandat, Nicolas Sarkozy, care a obtinut 48,33 la suta.

Nicolas Sarkozy si-a recunoscut rapid infrangerea. "Franta are un nou presedinte al Republicii, poporul francez a ales (...). Francois Hollande este noul presedinte al Frantei si trebuie respectat", a declarat el.

Sarkozy a mai indicat ca se va retrage din viata politica, dar nu a precizat daca aceasta retragere va fi permanenta sau doar temporara. El a afirmat doar ca va "redeveni un francez printre francezi".

Francois Hollande, care a apreciat ca victoria sa reprezinta dorinta de a pune capat austeritatii in Europa, a anuntat ca prima sa vizita in strainatate ii va fi rezervata cancelarului german Angela Merkel.

De altfel, echipa sa a precizat ca acesta a discutat cu Merkel la telefon inca de duminica seara, la fel ca si cu alti lideri mondiali, precum premierul britanic David Cameron sau presedintele american Barack Obama.

Pe de alta parte, tabara lui Hollande a facut apel duminica la francezi sa "confirme, sa amplifice" victoria socialistilor la scrutinul legislativ din 10 si 17 iunie, in timp ce dreapta a avertizat impotriva unei concentrari excesive a puterii.