Ratingul Italiei a fost coborat cu trei trepte, informeaza Reuters. Moody's a explicat decizia prin faptul ca a vazut o "crestere substantiala" a riscurilor pentru tarile din zona euro, care au un nivel ridicat al datoriilor. De asemenea, agentia a avertizat ca este posibil sa mai coboare ratingul.

Moody's a retrogradat Italia de la A2 la Aa2 - nivel care se situeaza sub cel al Estoniei si care este identic cu cel al Maltei, pastrand o perspectiva negativa asupra ratingului.

Italia spune "Ciao, dolce vita". Masurile de austeritate ale statului din Peninsula adoptate de parlamentul italian

Aceasta retrogradare a subliniat ingrijorarea investitorilor cu privire la cea de-a treia putere economica din zona euro, care se afla acum in centrul crizei datoriilor publice - Italia fiind dependenta de ajutorul Bancii Europene Centrale ca sa-si poata tine costurile imprumuturilor sub control, scrie Reuters.

Agentia care a retrogradat Italia e atacata dur. "Vor sa declanseze colapsul financiar al Europei".

Berlusconi, corigent la rating. Cum ne va afecta retrogradarea economiei Italiei de catre S&P

S.O.S. Italia cere ajutorul Chinei in criza datoriilor

Pe 13 septembrie, Italia a cerut ajutorul Chinei pentru a derula achizitii semnificative de obligatiuni italiene, potrivit Financial Times. Bursele au reactionat initial cu optimism la aceste informatii. Au crescut puternic in deschidere, insa la miezul zilei au coborat la fel de repede. Traderii spun ca o astfel de interventie din China, de cumparare de obligatiuni de stat in volume ridicate, nu reprezinta o solutie pe termen lung pentru criza din zona euro.

In plus, unii dintre ei sunt sceptici ca Beijingul ar fi motivat sa intervina.

"Nu uitati ca Italia este cea care comunica, si nu China. Nu se aude nimic din China. In primul rand, stim deja ca Beijingul are motive de ingrijorare legate de zona euro, deci chiar credeti ca vor incepe sa cumpere periferice (obligatiuni ale statelor cu probleme - n.r.) in acest moment? In al doilea rand, Italia este cea mai mare piata din sudul Europei, deci nu va puteti astepta ca o interventie chineza sa aiba acelasi impact pe care l-ar avea in Portugalia sau Grecia. In al treilea rand, de ce ne-am astepta ca China sa intre masiv pe Italia cand Germania sau Elvetia nu manifesta niciun interes sa cumpere?", a comentat pentru CNBC Simon Derrick, strateg valutar sef la Bank of New York Mellon.

Potrivit unor oficiali italiani, Lou Jiwei, presedintele China Investment Corp, unul dintre cele mai mari fonduri suverane de investitii, a venit la Roma, cu o saptamana inainte de 13 spetmebrie, pentru a purta discutii cu ministrul de finante italian, Giulio Tremonti, si  Cassa Depositi e Prestiti, o entitate controlata de stat care a stabilit un fond de strategie italian deschis investitiilor straine. De asemenea, oficiali italieni au mers in China pentru a se intalni cu importanti investitori chinezi.

Posibilitatea ca Beijingul sa investeasca in Italia vine intr-un moment critic pentru cei din peninsula. Costurile bondurilor au crescut mult, iar datoria Italiei ar putea ajunge ar putea ajunge la 120% din PIB anul acesta, a doua cea mai mare rata din zona euro dupa Grecia.