Vulcanul nu pune in general probleme transportului aerian, dar autoritatile au luat deja masuri, interzicand zborurile pe o raza de 220 de kilometri in jurul lui.

"Un nor se ridica deasupra Grimsvoetn in jurul orei 19.00 GMT si chiar inainte de ora 20.00 GMT atinsese o altitudine de 11 kilometri", a declarat pentru AFP un meteorolog, Haraldur Eirkisson.

Un alt meteorolog de la acelasi serviciu de meteorologie, Fridjon Magnusson, a declarat ca, dupa doua ore, coloana de fum se ridicase la o altitudine de 20 de kilometri.

Vulcanul Grimsvoetn se afla sub ghetarul Vatnajoekull (sud-estul Islandei). Acesta este vulcanul cel mai activ din Islanda, el inregistrand noua eruptii in perioada 1922-2004.

"Eruptia vulcanului nu a luat inca multa amploare si ramane in continuare limitata deasupra ghetarului Vatnajoekull", a precizat Magnusson.

"Acestea nu sunt decat primele ore ale eruptiei. Inca nu se poate spune daca aceasta va avea vreun efect asupra traficului aerian cum s-a intamplat in cazul Eyjafjoell in 2010", a adaugat meteorologul.

Serviciile de securitate rutiera islandeze au anuntat ca au inchis temporar si un drum din apropierea ghetarului.

Va reamintim, in urma cu mai bine de un an, eruptia altui vulcan islandez a paralizat cu totul traficul aeriana din Europa timp de cinci zile. 10 milioane de calatori au ramas blocati zile la rand prin aeroporturi.

Eruptia vulcanului Eyjafjallajokull, din Islanda, a inceput inainte de miezul noptii, la data de 20 martie 2010. Apropierea eruptiei vulcanice a fost semnalata de cateva cutremure slabe.

Autoritatile de aviatie europene au fost atunci in alerta saptamani intregi, dupa ce un norul de cenusa vulcanica a amenintat spatiul aerian.

Peste 100.000 de zboruri au fost in cele din urma anulate si peste 8.000.000 de pasageri au fost blocati pe aeroporturi. Norul de cenusa a adus astfel pierderi de 1,26 miliarde de euro pentru companiile aeriene si a provocat un haos al transporturilor pe continentul european.

Eurocontrol: Eruptia vulcanului islandez nu va avea impact imediat asupra zborurilor in Europa

Eruptia vulcanului islandez Grimsvoetn nu ar trebui sa aiba impact asupra zborurilor din restul Europei, cel putin in urmatoarele 24 de ore, a declarat duminica organizatia europeana pentru securitate aeriana Eurocontrol, relateaza AFP.

"Nu exista pentru moment un impact asupra zborurilor europene sau transatlantice, iar situatia ar trebui sa ramana asa in urmatoarele 24 de ore", a declarat Eurocontrol intr-un comunicat.

Eruptia vulcanului islandez Grimsvoetn nu ar trebui sa perturbe traficul aerian asa cum s-a intamplat in 2010 in cazul vulcanului Eyjafjöll, a apreciat duminica si un specialist al Institutului meteorologic islandez, citat de AFP.

"Nu cred ca va avea acelasi efect ca Eyjafjoell, pentru ca cenusa nu este la fel de fina", a declarat pentru AFP geofizicianul Gunnar Gudmundsson.

"Nu cred ca va avea multe efecte asupra zborurilor internationale, nici ca va determina inchiderea unor aeroporturi in strainatate", a adaugat el, apreciind ca traficul intern ar putea fi perturbat.

Spatiul aerian islandez a fost inchis temporar, duminica dimineata, aceasta masura urmand sa fie valabila "cel putin in orele urmatoare".

Vulcanul Grimsvoetn a intrat, sambata, in eruptie, au anuntat serviciile de meteorologie islandeze, precizand ca un nor mare de fum s-a ridicat deasupra craterului.