Situatia economica fara precedent in care se afla, in prezent, statele din zona euro se datoreaza faptului ca nu au respectat regulile elementare de functionare a zonai euro, stabilite prin Tratatul de la Maastricht, semnat in 1992.

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice si Monetare in trei etape. Conform Tratatului, moneda unica europeana urma sa fie introdusa cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 si cel mai tarziu la 1 ianuarie 1999. Moneda unica a fost introdusa in circulatie, in cele din urma, la 1 ianuarie 2002.

Pentru ca o tara sa faca parte din uniunea monetara, trebuie sa indeplineasca anumite criterii economice (criteriile de convergenta), prin care trebuie asigurata stabilitatea monedei unice.

Criteriile de convergenta sunt urmatoarele: politica financiara, nivelul preturilor, al dobanzilor si al cursului de schimb. In timp ce criteriul de politica financiara - deficit bugetar mai mic 3% si gradul de indatorare sub 60% din PIB, este un criteriu permanent, celelalte doua au fost valabile numai pentru anul de referinta 1997.

In consecinta, desi toate tarile care au intrat in zona euro in anii care au urmat au indeplinit criteriile la momentul aderarii, acestea nu le-au mentinut si pe viitor. Astfel, tarile din regiune au depasit cu mult atat deficitul, cat si nivelul datoriei maxime, prevazute de Tratat.

The Economist prezinta un grafic al tarilor care au depasit, in ultimii ani ai crizei, si de 3 ori deficitul impus de document si au adunat datorii cu mult peste 60% din PIB.

Chiar si Germania, desi s-a mentinut in limita de deficit, a ajuns, in 2011, la o datorie de peste 80% din PIB. Franta va ajunge, in acest an, la un deficit aproape dublu fata de cerintele Tratatului, iar datoria guvernamentala depaseste 85% din PIB.

Tarile cu cele mai mari deficite si datorii sunt cele care creeaza cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Gercia, Irlanda, Spania, Portugalia sau Italia.

Din acest motiv, si zona euro a depasit criteriile de la Maastricht, cu un deficit estimat in 2011 de aproape 5% si o datorie de 88% din PIB.