Este un nod comercial pentru negustorii din Golful Guinea, o regiunea marcata de coruptie, piraterie, saracie si boli. Este, de asemenea, caminul a milioane de antreprenori foarte motivati si consumatori prosperi, arata o analiza The Economist.

In ultimul deceniu, sase dintre cele zece tari ale lumii care au avut cea mai rapida crestere au provenit din Africa. In ultimii 8 ani, Africa a crescut mai repede ca estul Asiei, inclusiv Japonia. Iar Fondul Monetar International estimeaza ca tarile africane vor avea o crestere conomica de 6% in acest an, la fel si in 2012, avans asemanator cu cel al Asiei.

Explozia consumului este relativ usor de explicat. In perioada 2000-2008, aproape un sfert din cresterea economica a Africii a venit din veniturile mari provenite din resursele naturale. Demografia este o alta cauza. Cu o rata a fertilitatii in scadere in Asia si America Latina, populatia va continua sa creasca in Africa, in urmatorii 40 de ani.

Cresterea economica intregistrata in ultima perioada se datoreaza, insa, in cea mai mare masura, manufacturii si serviciilor, pe care tarile africe incep sa le dezvolte. Intrebarea este daca Africa se poate mentine la acelasi nivel si in cazul in care cererea pentru marfuri scade.

60 de milioane de africani traiesc cu 3.000 de dolari pe an si fac parte din clasa de mijloc

The Economist comenteaza, insa, ca optimismul in ceea ce priveste tarile africane ar trebui sa fie unul temperat, pentru ca lucrurile sunt in continuare intunecate pe continent. Majoritatea africanilor traieste cu mai putin de 2 dolari pe zi. Productia de hrana pe cap de locuitor a scazut din anii '60, iar speranta de viata in unele tari este sub 50 de ani. Seceta si foametea fac inca victime, clima se schimba, iar taierea padurilor atrage desertificarea zonei.

Unele tari, laudate pentru cresterea lor economica, precum Angola sau Guinea Ecuatoriala, sunt conduse de guverne corupte. Altele, care au economii in dezvoltare, ca Rwanda si Etiopia, au conducatori care le fac rau. Congo, care se afla in plin proces electiv, ramane in continuare greu de guvernat si profund corupta. Zimbabwe este o cicatrice pe constiinta restului continentului, iar Africa de Sud, care era un model pentru celelalte tari, este de asemenea macinata de coruptie.

In prezent, Africa are o clasa de mijloc, care se ridica masiv. Potrivit Standard Bank, aproximativ 60 de milioane de africani au un venit anual de 3.000 de dolari, iar pana in 2015 numarul lor va ajunge la 100 de milioane. Iar rata investitiilor straine in zona a crescut de zece ori in ultimul deceniu.

Venirea chinezilor a imbunatatit infrastructura Africii si a ajutat la dezvoltarea industriei manufacturii. Alte tari, precum Brazilia, Turcia, Malayezia sau India, i-au urmat Chinei.

Africa poate deveni competitiva pe piata globala pentru manufactura si servicii, cum ar fi cele de call-center. Comertul in exterior, care a fost multa vreme suprimat, din cauza rivalitatilor politice, a luat avant, in conditiile in care tarifele scad, iar barierele din calea exporturilor au fost ridicate.

Africa a descoperit internetul si telefonia mobila. Si-i place!

Entuziasmul Africii pentru tehnologie este in plina expansiune. In regiune exista 600 d emilioane de utilizatori de telefoane mobile, mai multi ca in America sau Europa. Avand in vedere ma infrastructura este greu practicabila, industria IT si comunicatiile au explodat, ca urmare a internet banking-ului sau a serviciilor prin telefon. Aproximativ o zecime din suprafata Africii are acces la internet, mai mult decat in India.

Toate aceste lucruri au fost posibile ca urmare a faptului ca in tarile africane a inceput sa se astearna pacea, acestea nemafiind in valtoarea unor razboaie si avand guverne legitime. De 30 de ani, de cand tarile africane au iesit de sub regimurile colonialiste, niciuna dintre ele nu si-a ales presedintele sau guvernul prin alegeri libere si democratice.

Pe de alta parte, populatia tanara a tarii este un beneficiu pentru economiile in plina expansiune ale tarilor africane. Dar daca nu vor fi create mai multe locuri de munca, acest lucru ar putea duce la frustrare si violente, avertizeaza The Economist.

Africa mai are de facut multe reforme structurale. Guvernele ar trebui sa faciliteze inceperea unei afaceri si sa taie unele dintre taxe. Pamanturile trebuie luate din proprietatea colectiva si date fermierilor individuali, pentru ca acestia sa poata lua credite si pentru a se putea dezvolta. Si, mai presus de toate, toti politicienii ar trebui sa-si vada de treaba lor si sa renunte la putere atunci cand oamenii nu-i mai vor.

Autocratia, coruptia si conflictele interne nu vor disparea peste noapte. Dar intr-o perioada economica neagra pentru economia mondiala, progresul Africii ne aduce aminte de cum se poate obtine si altfel de crestere economica.

Citeste si:

Cum folosesti tehnologia pentru dezvoltare. O tara africana si una ex-sovietica dau lectii guvernelor occidentale 

Foametea din Africa de Est face ravagii. 11,3 milioane de oameni, la granita dintre viata si moarte. Unde se indreapta pretul alimentelor VIDEO

Financial Times: Africa lasa Europa in urma. Economia europeana, pe punctul de a fi depasita

Africa, lumea dependenta de femei. De ce ar putea pune economia la pamant, in orice moment