Pretul propus de companie actionarilor este cu 8,5% mai mare fata de cotatia de 0,281 lei/actiune din inchiderea sedintei de miercuri, scrie Mediafax.

Actiunile Biofarm au crescut in urma anuntului cu 6,2% pana la ora 10:55, ajungand la 0,2985 lei/unitate.

La cotatia din inchiderea sedintei de miercuri, Biofarm are o capitalizare de 307,6 milioane lei (69,7 milioane euro).

Oferta este intermediata de Swiss Capital si se va derula pe o perioada de 15 zile lucratoare, intre 26 august si 15 septembrie, se arata intr-un document transmis de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Vanzarile Biofarm au crescut cu 4,7% in primul semestru, la 61,1 milioane lei (13,7 milioane euro), in timp ce profitul a urcat cu 9%, la 14,74 milioane lei (3,3 milioane euro).

Compania este controlata de SIF Muntenia (SIF4), cu 51,7% din actiuni, in timp ce alti actionari importanti sunt SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 21,3%, si SIF Moldova (SIF2), cu 13,8%.