Presedinte CA MedLife, Mihai Marcu, a declarat ca MedLife are mai multe proiecte pe zona spitaliceasca si a dat ca exemplu investitia de 1 milion de euro in sectia de cardiologie interventionala a Life Memorial Hospital din Bucuresti, scrie Mediafax.

"In ceea ce priveste planurile pentru perioada imediat urmatoare, MedLife va continua expansiunea teritoriala in conformitate cu planul anuntat initial pentru anul 2014, iar dupa deschiderile celor doua clinici de mari dimensiuni din Galati si Iasi, va deschide inca doua hyperclinici pana la finele anului. Pentru anul viitor, compania isi propune, de asemenea, deschiderea a inca cel putin patru clinici, in alte orase mari din tara", se arata intr-un comunicat al MedLife.

In septembrie, MedLife anunta ca va finaliza in noiembrie contructia unei clinici in Constanta, iar in lunile urmatoare, in functie de emiterea autorizatiilor, vor incepe lucrarile la o clinica de mari dimensiuni la Craiova. Compania mai are planificata o unitate la Cluj-Napoca.

La inceputul anului, compania anunta investitii de 4 milioane euro in patru clinici noi si depasirea pragului de 80 milioane euro cifra de afaceri.

In primele sase luni MedLife a avut o cifra de afaceri de 38,3 milioane de euro, in crestere cu 12% fata de aceeasi perioada a anului trecut, peste avansul pietei de servicii medicale private, de 8-9%.

"In primele 6 luni am ajuns la un milion trei sute de clienti, exceptand abonatii, iar pana la finalul anului credem ca vom depasi, pentru prima data, 2,5 milioane de pacienti, echivalentul a peste 10% din populatia Romaniei. Extrapoland, putem spune ca daca 15 milioane romani au fost cel putin o data la medic in ultimul an (studiu GFK, 2014) rezulta ca 1 din 6 au fost la MedLife", a declarat Mihai Marcu, presedinte CA MedLife.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, citate de MedLife, urmatoarele doua pozitii in topul celor mai mari operatori medicali privati sunt detinute de Regina Maria si Medicover, care au inregistrat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de 27 milioane de euro, respectiv 24,5 milioane de euro, in crestere cu 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Locul patru este detinut de Sanador, care a inregistrat o cifra de afaceri de 19,8 milioane de euro.

Piata serviciilor medicale private din Romania se ridica la aproximativ 570 milioane euro, 350 milioane euro reprezinta valoarea serviciilor decontate de stat, iar restul sunt plati ale populatiei. Piata totala de servicii medicale (private si de stat) depaseste 5,5 miliarde euro.

MedLife activeaza pe piata din Romania din 1996. In prezent, MedLife isi desfasoara activitatea in 11 clinici din Bucuresti, Timisoara, Brasov, Arad, Galati si Iasi, 8 laboratoare proprii de analize, 6 spitale in Bucuresti, Brasov si Arad, 3 maternitati in Bucuresti si in tara, 30 de centre medicale generaliste in Bucuresti si in tara, 9 centre de excelenta cu specializare unica, 7 farmacii proprii reunite sub brandul PharmaLife Med, si in colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toata tara.

Actionarii MedLife sunt familia Marcu - 51%, fondului privat SGAM Eastern Europe, detinut de o subsidiara a grupului Societe Generale - 36,25% si IFC - 12,75%.