"Cifra pentru Romania in 2013 a fost de circa 510 milioane de euro si ne asteptam la un nou an solid in 2014. (...) Desi raportam valoarea totala, aceasta nu este factorul determinant pentru noi. Ne indeplinim mandatul de a sustine procesul de tranzitie prin proiecte, iar anul trecut in Romania a fost un numar record de proiecte individuale, de 32", a declarat, pentru Mediafax, Anthony Williams, seful Departamentului de relatii cu presa.

In 2012, BERD a avut 26 de proiecte in Romania.

Institutia viza pentru anul trecut investitii similare cu cele din 2012, de circa 600 de milioane de euro, insa mai multe proiecte estimate a fi incheiate pana la sfarsitul anului au fost amanate pentru 2014. "Mai multe proiecte care ar fi putut fi terminate inainte de sfarsitul anului trecut vor fi finalizate in acest an", a spus Williams.

Reprezentantul BERD pentru Romania, James Hyslop, a declarat in noiembrie ca investitiile pentru 2013 s-ar putea situa la circa 600 de milioane de euro, nivel vizat si pentru anul 2014.

"Am avut un an foarte solid in Romania si mai avem inca de inchis cateva proiecte semnificative. As previziona desigur ca, avand in vedere ca am investit 600 milioane euro in 2012, vom lucra cu aproximativ aceeasi suma in 2013, si ar trebui sa aducem 400 - 500 - 600 milioane euro in 2014", a afimat Hyslop intr-un interviu acordat Bloomberg.

BERD a anuntat miercuri ca a investit anul trecut, potrivit estimarilor preliminare, 8,5 miliarde de euro in regiunea in care activeaza, peste 30 de state din Europa, Asia Centrala, precum si sudul si estul Mediteranei.
Investitiile din 2012 s-au situat la 8,9 miliarde de euro.

Numarul total de proiecte, de 392, a ramas anul trecut aproape de nivelul record, de 393, inregistrat in anul precedent.
Banca estimeaza un profit de circa 1 miliard de euro, similar cu rezultatul din 2012.