Nici chiar cunoscutul Red Bull (produs de compania austriaca Red Bull GmbH), regele pietei bauturilor energizante, nu a putut detrona brandul creat de Manoj Bhargava. Red Bull s-a declarat invins de produsul indianului, potrivit Forbes.

Cine este intreprinzatorul care a slabit puterea Red Bull

Ascensiunea companiei lui Manoj este impresionanta, insa mai intriganta este povestea din spatele acestui succes. Mai exact, istoria omului care a conceput 5-Hour Energy, o bautura energizanta vanduta in State la pretul de trei dolari.

Manoj Bhargava este proprietarul Living Essentials, holdingul care detine brandul 5-Hour Energy. Manoj este o persoana destul de rezervata, rareori vorbeste in public si nu se etaleaza cu numele sau. Jurnalista Clare O`Connor de la Forbes l-a convins insa pe omul de afaceri originar din India sa-i acorde un interviu. Primul sau interviu din presa, de altfel.

S-a nascut in India, dar s-a mutat in America impreuna cu familia, la sfarsitul anilor `60. Daca la inceput detineau o vila fastuoasa si personal care se ocupa de ea, in cele din urma au ajuns sa locuiasca intr-un apartament din West Philadelphia, pentru care plateau o chirie lunara de 80 de dolari.

Bhargava se pricepe foarte bine la matematica. Pasiunea pentru cifre a capatat-o de la Universitatea Princeton (SUA), unde si-a inceput studiile. A renuntat insa la facultate dupa primul an, cand si-a dat seama ca orele erau...prea usoare pentru el. A inceput sa citeasca o carte despre un sfant indian care isi traise intreaga viata intr-o continua expeditie. S-a gandit atunci ca merita sa incerce sa faca acelasi lucru. In 1974 s-a intors, deci, in India.

Avea doar 20 de ani cand a inceput sa mearga din manastire in manastire. Marturiseste ca el si colegii sai discipoli nu erau practic calugari. „Este cel mai apropiat cuvant Occidental, de fapt”, spune Manoj, citat de Forbes. „Nu purtam par lung, robe sau tichii”, adauga el. Era mai mult o comunitate. Si acum se considera un membru Hanslok (numele „calugarului” care l-a determinat sa duca o astfel de viata spirituala). Astazi, la 58 de ani, si-a pastrat cateva dintre obiceiurile insusite in acele vremuri. De pilda, obisnuieste sa mediteze zilnic, timp de o ora, in deplina liniste.

Colegii si cunoscutii il descriu ca fiind o persoana „umila” si multumita de stilul sau modest de viata. Foloseste un telefon vechi, are mobila de birou dintre cele mai ieftine si locuieste impreuna cu sotia si fiul lor de 20 de ani, intr-o casa cu doua camere. Vegetarian convins, Manoj spune despre el ca este „probabil, cel mai bogat indian din America.”

Ideea brandului 5-Hour Energy i-a venit in momentul in care a incercat un produs natural in cadrul unui targ tematic din California. Acest lucru se intampla in 2003. A retinut atunci ingredientele folosite pentru realizarea bauturii respective, modificand usor procentajul lor. In acest fel, s-a diferentiat direct de principalul competitor: Red Bull.

Omul de afaceri povesteste ca-si savureaza in fiecare dimineata bautura creata chiar de el. Intotdeauna, inaintea unei partide de tenis, a tinut el sa precizeze.

Ce contine o sticla de 5-Hour Energy

Nu eticheta este cea care impresioneaza la sticla de 5-Hour Energy, ci continutul sau. Vorbim despre patru calorii, zero zahar, o combinatie de vitamina B, aminoacizi si nutrienti. Rezultatul? Suficient de multa energie. Atat cat produce si o ceasca de cafea premium.

Formula exacta a prepararii produsului ramane insa un secret. Initial, holfingul Living Essential producea energizantul in laboratoarele Custom Nutrition din Carrolton, Texas. Din 2007, compania a inlocuit manufactura Custom, dar a continuat sa foloseasca aceeasi formula de preparare.

Custom a dat atunci in judecata Living Essentials, iar cazul s-a discutat in justitie timp de doi ani. In 2009, ambele parti implicate au incheiat o intelegere cu privire la reteta energizantului. Desi cazul a fost inchis, cei de la Custom n-au incetat sa sustina ca, de fapt, lor le apartine formula de succes a 5-Hour Energy.

Holdingul Living Essentials nu obisnuieste sa-si faca publice veniturile sau profitul anual, insa o sursa din piata a afirmat pentru Forbes ca in 2011, compania a avut incasari de 600 de milioane de dolari, iar profitul net s-a situat undeva la 300 de milioane de dolari.

Sursa foto: Forbes

Citeste si:

Absolventul de la Harvard care controleaza dorintele adolescentilor. Reteta de succes care a revolutionat America

Face bani intr-un ritm uimitor. Australianca de care ar trebui sa se teama cei mai bogati oameni ai planetei si-a dublat averea intr-un weekend