In urma cu doi ani, intr-o zi ploioasa de septembrie, Andrea Berdine (38 de ani) asista la urmatoarea scena, intr-un mic oras din Missouri (SUA): vanzatorul unui magazin second-hand ii explica unui cersetor ca nu avea sa primeasca nimic gratuit de la el. Alaturi de Berdine se afla un coleg, client al acelui magazin. “Cel mai probabil se va duce la magazinul din colt si se va imbata”, a spus el.

Berdine nu voia sa creada asta. Ba mai mult, s-a urcat in masina si l-a urmarit pe cersetor pana in locul in care se adapostea: o parcare a unei benzinarii din apropiere. A parcat acolo, a luat geaca sotului sau, lasata pe bancheta din spate, si i-a dat-o omului fara adapost, alaturi de cei 7 dolari pe care-i avea la ea. “Esti un om de valoare”, au fost cuvintele adresate saracului.

Femeia a plecat apoi acasa si a povestit intreaga patanie pe Facebook. A reusit sa adune o comunitate de voluntari care se angajau sa-i ajute pe cei sarmani cu orice ar fi avut nevoie: alimente, haine, apa etc. Oricine putea face donatii in cadrul acestui grup.

Timp de vreo doua luni, Berdine si voluntarii au gazduit, in propriile case si masini, donatiile facute, dupa care grupul lor s-a transformat intr-un ONG. Organizatia nonprofit a devenit, astazi, un business unde totul se vinde cu 0 dolari.

„Oamenii vin si iau orice au nevoie, iar noi suntem mai mult decat fericiti ca-i putem ajuta”, a precizat unul dintre voluntari pentru Huffington Post.

Astazi, la putin de un an de la lansare, ONG-ul infiintat de Berdine a ajuns sa aiba in jur de 200 de clienti pe zi – atat oameni care doneaza, cat si oameni care vin sa „cumpere” – si 90 de pungi donate, zilnic. De altfel, organizatia colaboreaza cu doi furnizori locali de alimente pentru a hrani, saptamanal, aproape 60 de oameni. ONG-ul reuseste sa se mentina pe linia de plutire datorita donatiilor facute de oameni, offline sau online. Mai mult, angajatii care lucreaza in cadrul organizatiei, chiar si Berdine, care inainte au activat in sectorul legislativ, sunt voluntari, potrivit Huffington Post.

A darui a devenit un lucru contagios in comunitatea in care Berdine locuieste, spune antreprenoarea. „Ii sfatuiesc pe toti sa nu inceteze sa fie generosi cu oamenii care au nevoie de ei, chiar daca au trecut prin experiente neplacute. Faptul ca ai incercat sa ajuti conteaza cel mai mult si, in sufletul tau, stii ca ai faptul ce trebuie. Efortul se va intoarce la tine, sub o forma sau alta, mai devreme sau mai tarziu”, incheie aceasta.