Disney a lansat Cars Land, o incredibila reconceptualizare a lumii din filmul Cars, marca Pixar. Tematica parcului este identica cu cea a oraselului Radiator Springs din Cars, in toate sensurile posibile.

Intregul “oras” a fost construit pentru a semana in totalitate cu cel din cunoscutul desen animat. Iar rezultatul a fost unul peste asteptari, scrie Business Insider. Vizitatorii se pot plimba pe traseul amenajat in Disney Land, iar aceia care platesc pentru Fast Pass (bilet cu intaietate, iar turistii nu asteapta in rand urcarea in masinute) pot face si intreceri.

Noaptea “orasul”, de altfel destul de spatios ca dimensiuni, capata viata printr-o explozie de lumini.

Disneyland este primul parc de distractii Disney amplasat in Anaheim, California, detinut si operat de Walt Disney Parks and Resorts , divizie a The Walt Disney Company. Disneyland a fost deschis publicului larg in iulie 1955.

De altfel, Disneyland este singurul parc cu tematica care a fost proiectat si construit sub supravegherea directa a lui Walt Disney. In 1998, parcul tematic a fost redenumit Disneyland Park pentru a se distinge de cel mai mare complex , Disneyland Resort.

Disneyland este considerat cel mai cautat parc de distractii din lume, inregistrand aproape 600 de milioane de vizitatori de la inaugurarea din `55.