Toti intreprinzatorii isi fac griji in ceea ce priveste productivitatea afacerii lor. Pentru toti ziua are 24 de ore, ceea ce inseamna ca tine de fiecare in parte cum isi face businessul sa devina eficient si profitabil.

Iata cele patru “ingrediente” care-i ajuta pe managerii isteti sa ajunga in top, iar mai apoi sa se mentina acolo, potrivit Inc.com:

1. Au o viata personala interactiva.

Departe de a fi obsedati de munca, genul de persoane care sa lucreze pana noaptea tarziu si sa se trezeasca dis-de-dimineata, antreprenorii creativi se pot lauda cu o viata personala extrem de bogata. Au activitati extra-profesionale care ii umplu de energie si ii deconecteaza de la probleme, sunt implicati in diverse proiecte umanitare, le vorbesc altora despre abilitatile de lideri, sfatuindu-i sa faca ceea ce le place.  

2. Obisnuiesc sa se deconecteze de la griji, responsabilitati si proiecte. Iau pauze.

Gandul ca daca nu inceteaza sa lucreze ii va duce mult mai departe “intuneca” multe minti sclipitoare. Din pacate insa, aceasta teorie este total eronata, avertizeaza neurocercetatorii. Din contra, lucrul fara oprire dauneaza creierului.

Oamenii de stiinta citati de Inc.com explica cum pauzele mici si dese (in jur de 10 minute) pur si simplu revigoreaza creierul si permit descoperirea de noi solutii in ceea ce priveste problemele. De aceea de multe ori sa intampla sa ne vina cele mai bune idei in drumul spre casa ori in timpul unor activitati relaxante. Pentru ca suntem in repaus si-i dam timp mintii noastre sa-si reporneasca “rotitele”.

3. Au experienta in mai multe industrii.

Experienta in diverse industrii ofera de cele mai multe ori o multime de avantaje. Conexiunea cu oameni din diferite domenii, strategii de management si de marketing opuse, gandiri din interior, toate acestea pot fi combinate pentru obtinerea celor mai bune solutii. Acesta este si motivul pentru care cei mai multi oameni de afaceri decid sa-si deschida un business dupa ce au ocupat diverse functii in mai multe sectoare de activitate.

4. Au colaboratori externi foarte buni.

Poate ca senzatia despre colaboratorii din exterior este ca acestia din urma sunt destul de formali, deseori relatii mentinute din interes strict profesional. Gresit. Conexiunile externe ii ajuta de cele mai multe sa se extinda, sa cunoasca oameni noi din diverse business-uri, sa-si faca chiar prieteni, poate potentiali asociati.

Ceea ce este cel mai important tine de informatiile pe care managerii le primes de la relatiile din afara. De cele mai multe ori, acestea tin de secretele marilor afaceri si sunt foarte valoroase.

Acestea fiind spuse, cei care reusesc sa ajunga in top benefeciaza de relatii, au timp sa respire, au si perspective, dar si contacte la care sa apeleze pentru desfasurarea businessurilor. Sunt productivi pentru ca au resurse, dar si pentru ca stiu cum sa devina mai eficienti: nu se axeaza doar pe domeniul in care profeseaza, isi fac timp si pentru hobby-uri si incearca in permanenta sa se dezvolte si-n alte domenii.

Asadar, secretul reusitei nu consta intr-o magnifica organizare, vreun software incredibil sau ultima generatie de aplicatii. Secretul consta in modul in care hotarasc sa-si traiasca viata.