Ca parte a strategiei de a capitaliza portofoliul de proprietati imobiliare, Telekom Romania Communications scoate la vanzare trei proprietati din centrul Bucurestiului, si anume: Palatul Telefoanelor, cladirea Tandem si proprietatea din strada Matei Millo, avand un pret de pornire de 21.600.000 euro, a anuntat compania de telefonie.

Tranzactia va fi derulata prin intermediul unei licitatii, iar castigatorul va fi desemnat in functie de cea mai avantajoasa oferta atat in ceea ce priveste pretul, cat si alte conditii relevante in context. 

Pentru a participa in licitatie, cei interesati trebuie sa furnizeze o scrisoare de garantie si sa depuna ofertele pana la data de 20 octombrie 2014.

Compania Telekom, proaspat intrata pe piata din Romania, a mai anuntat ca pentru Palatul Telefoanelor se vor urma toti pasii juridici prevazuti de legislatia in vigoare privind monumentele istorice.

Palatul Telefoanelor este construit in stilul art deco si are un teren de 1.893 m² si o suprafata totala construita la sol de 1.702 m². Proprietatea Tandem are un teren de 5.039 m² si o suprafata totala construita la sol 2.030 m², in timp ce proprietatea Matei Millo are un teren de 1.783 m².

Intreaga lista a proprietatilor de vanzare sau inchiriere este disponibila pe site-ul dedicat: realestate.telekom.ro/ro.

Palatul Telefoanelor, cladire reprezentativa a Capitalei, a fost construita intre 1929 si 1934, pe locul Terasei Otetelesanu, loc de intalnire al elitei bucurestene in perioada interbelica, si a fost, pana in anul 1970 – cand s-a construit Hotelul Intercontinental, cea mai inalta din Bucuresti.

Unul dintre arhitectii care au semnat proiectul - Edmond van Saanen Algi, olandez stabilit in Romania, a mai contribuit si la proiectul Academiei de Studii Economice. Afectata de bombardamentele din Bucuresti din 1944, dar si de cutremurele din 1940, 1977, 1986 si 1990, cladirea a intrat intr-un amplu proces de consolidare in 1995, care a durat 10 ani.

Palatul Telefoanelor a apartinut companiei de stat de telefonie, aflata in subordinea Ministerului Postelor și Telecomunicatiilor. Din 1991, a devenit sediu al Romtelecom, companie detinuta intregral de stat pana in 1998, cand 35% din actiuni au fost achizitioate de operatorul elen OTE. In 2003 are loc a doua etapa a privatizarii, OTE devenid actionarul majoritar, cu 54% din actiuni. Statul roman detine in continuare restul de actiuni.

Ca urmare a preluarii OTE de catre Deutsche Telekom, Romtelecom si-a schimbat recent denumirea in Telekom Romania Communications si a preluat logo-ul “T” de la operatorul german.

Sursa foto: www.realestate.telekom.ro