Videanu: Romania ar putea primi gaze direct de la Gazprom din 2012 si a fost invitata la South Stream!
Gigantul rus Gazprom a invitat oficial Romania in proiectul gazoductului South Stream si a propus autoritatilor de la Bucuresti sa colaboreze cu Romgaz Medias in domeniul explorarii si dezvoltarii de zacaminte din afara tarii, inclusiv in Federatia Rusa, dar a fost si de acord cu importul direct de gaze.
"Vicepresedintele Gazprom, Alexandr Medvedev, mi-a inmanat invitatia sa participam la South Stream, pe care au dat-o si Transgaz. Vom analiza cu interes aceasta initiativa. Romania va analiza cu interes orice initiativa care contribuie la securitatea energetica a Rominiei si a UE. Suntem preocupati de initiativele care pot avea un impact pozitiv in plan regional. Am pus la dispozitia Gazprom toate datele solicititate, astfel incat partea rusa sa-si poata finaliza studiile", a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, intr-o conferinta de presa.
Grupul rus Gazprom este interesat sa furnizeze gaze in Romania prin Romgaz Medias, fara intermediari, dupa ce acordurile cu acestia vor expira, transmitea miercuri presei Ministerul Economiei printr-un comunicat.
Va reamintim ca o delegatie a Gazprom, condusa de vicepresedintele Consiliului Administrativ al grupului rus, Alexandr Medvedev, s-a intalnit miercuri la Bucuresti cu Adriean Videanu.
La intalniri au participat si reprezentanti ai Romgaz si ai Transgaz Medias, ambele companii de stat, controlate de Ministerul Economiei.
Incont.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro
31 iulie 2010
| 

