Un alt anunt care zguduie Europa la inceput de 2015: Premierul Cameron vrea cat mai repede referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE

"Guvernul german considera aproape inevitabila iesirea Greciei din zona euro daca seful opozitiei Alexis Tsirpas (Syriza, stanga radicala) va conduce guvernul dupa alegerile (legislative din 25 ianuarie), va abandona politica de austeritate bugetara si nu va mai rambursa datoriile tarii", a anuntat in editia online saptamanalul Der Spiegel, citand "surse apropiate Guvernului german". 

Potrivit presei germane, Angela Merkel si ministrul german de Finante Wolfgang Schäuble (ambii conservatori din cadrul CDU) incearca sa exercite presiuni asupra alegatorilor eleni sau chiar asupra lui Alexis Tsirpas. Insa acest demers ramane controversat, inclusiv in cadrul coalitiei guvernamentale, social-democratii si conservatorii exprimandu-si dezaprobarea in public. 

Contactati de AFP, Angela Merkel si Wolfgang Schäuble nu au dorit sa confirme si nici sa dezminta informatiile din Der Spiegel, transmite Mediafax.

"Grecia si-a indeplinit obligatiile in trecut. Guvernul german pleaca de la principiul ca Grecia va continua sa isi indeplineasca obligatiile fata de troica" creditorilor sai (Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International), a declarat un purtator de cuvant al Guvernului german. 

Un purtator de cuvant al CDU, Christian Bäumler, a adresat o avertizare, duminica, si anume, " in caz de iesire din zona euro, datoriile (Greciei) nu vor putea fi rambursate"

"Cu acest scenariu de amenintare (...), Guvernul (german) se amesteca indirect in campania (electorala) din Grecia. Este extrem de riscant si o eroare", comenta duminica Die Welt, un cotidian apropiat conservatorilor. 

In teorie, niciun mecanism nu prevede iesirea unei tari din zona euro. Dar, potrivit Berlinului, in cazul in care Grecia nu isi va mai indeplini angajamente, BCE ar putea restrange posibilitatile de refinantare a bancilor grecesti pana la punctul de a obliga Atena sa reintroduca drahma. 

Social-democratii (SPD) germani, membri ai "marii coalitii" aflate la putere la Berlin, au contestat in public demersul atribuit lui Merkel. 

In acest sens, vicepresedintele grupului SPD in Bundesteag (Camera inferioara a Parlamentului german), insarcinat cu euro, a apreciat ca CDU a fost la originea acestei "scurgeri".

"O schimbare de directie a Guvernului? Mai degraba o eroare a CDU", a comentat el pe contul sau de Twitter. 

"Cu acest tip de santaj public se vrea destabilizarea Greciei inainte de alegeri", a apreciat la randul sau presedintele Die Linke (stanga radicala germana, aflata in opozitie), Bernd Riexinger. 

Parlamentul grec a anuntat miercuri dizolvarea sa si a confirmat organizarea de alegeri legislative anticipate la 25 ianuarie, la care, potrivit sondajelor, Syriza este considerata favorita. 

O astfel de victorie ar aduce o "schimbare necesara" in Europa care ar antrena pe aceeasi cale Spania si Irlanda, a declarat sambata liderul Syriza, Alexis Tsirpas, care denunta politicile de austeritate impuse Greciei de catre creditorii sai.

Hollande: Grecii sunt liberi sa isi aleaga destinul, dar trebuie sa respecte angajamentele

"Grecii sunt liberi sa isi aleaga destinul dar, in acelasi timp, exista angajamente pe care si le-au asumat. Totul va trebui, evident, respectat", a declarat Hollande intrebat la postul de radio France Inter despre o posibila victorie a stangii radicale Syriza la alegerile legislative din 25 ianuarie.