Acest acord intre conservatori (CDU/CSU) si SPD a fost confirmat ulterior de un grup extins de 75 de negociatori ai celor trei partide reunite. Acesta urmeaza sa fie aprobat de militantii Partidului Social-Democrat in cadrul unui referendum care va incepe in decembrie si al carui rezultat este incert. 

Daca baza SPD aproba acordul, Merkel va fi aleasa la 17 decembrie, de deputatii din Bundestag, la conducerea unui Guvern de "mare coalitie" pentru un al treilea mandat de patru ani. 

Merkel a acceptat concesiuni majore care ar putea sa o ajute sa invinga reticentele militantilor SPD de a se alia cu un partid de dreapta. 

Salariu minim de 8,50 euro in Germania

In cursul noptii, surse apropiate partidelor au declarat ca CDU a fost de acord cu crearea unui salariu minim in Germania de 8,50 de euro pe ora, din 2015, dar ca acesta se va aplica in toate domeniile incepand din 2017.

Aceasta leafa minima va fi o premiera pentru Germania, o tara care pana in prezent se baza pe partenerii sociali pentru a rezolva problemele salariale.  Acesta ar urma sa amelioreze puterea de cumparare a milioane de salariati.

Potrivit institutului economic DIW, 5,6 milioane de persoane, respectiv 17% dintre angajatii germani, castiga in prezent mai putin de 8,50 de euro.  Aceste cresteri salariale vor merge, de asemenea, in sensul cererilor formulate recent de OCDR si FMI, de a stimula consumul gospodariilor in Germania.

Uniunea Europeana, Franta si Statele Unite erau, de asemenea, ingrijorate de aceasta politica salariala prea restrictiva. 

Dupa mai multe luni de tratative si la incheierea unei sedinte de negocieri de 17 ore, care s-a terminat dimineata, social-democratii au obtinut un plan de ameliorare a pensiilor pentru micii salariatii si pentru mame, precum si posibilitatea iesirii la pensie la 63 de ani (in loc de 67) pentru salariatii care au cotizat 45 de ani. 

Ansamblul de masuri sociale si de investitii prevazut in proiectul de "mare coalitie" ar urma sa reprezinte 23 de miliarde de euro, acesta fiind finantat fara cresterea fiscalitatii. 

SPD a obtinut castig de cauza si in privinta revendicarilor sale societale majore, precum posibilitatea acordarii dublei nationalitati copiilor straini nascuti in Germania.