Soarta UE sub al treilea mandat al noii "Doamne de Fier" a Europei

Aliatul sau liberal (FPD) este dat afara din Bundestag pentru prima data in istoria republicii de dupa unificare, din cauza ca nu a atins pragul de 5% (4,8%), iar Partidul Social-Democrat (SPD), cu care Merkel urmeaza sa discute formarea unei "mari coalitii" a obtinut 25,7% din voturi.

Verzii au inregistrat o scadere sensibila, cu 8,3% din voturile exprimate (cu 2,3 puncte procentuale mai putin ca la alegerile precedente), iar Die Linke (stanga radicala) a scazut cu 3,3 puncte procentuale, la 8,6%.

O noua miscare antieuro, Alternative für Deutschland (AfD), creata in primavara, a atins 4,7%, sub pragul de 5% necesar pentru a fi reprezentata in Camera inferiioara a Parlamentului german.

Prezenta la urne a fost de 71,5%, un pic mai buna decat cele 70,8% din 2009, un record de slaba participare.

Nemtii au decis duminica si viitorul Europei

Alegerile de duminica din Germania nu sunt importante doar pentru cei care voteaza, rezultatul votului urmand sa influenteze si o parte a Europei, tari precum Franta, Marea Britanie, Spania, Italia si Grecia asteptand cu sufletul la gura rezultatele, noteaza CNN.

Cele mai importante aspecte de care trebuie sa tina cont fiecare tara din Europa sunt cele de ordin economic. Pe tot cuprinsul continentului, guvernele inca se mai lupta cu efectele dezastruoase ale crizei financiare, iar revenirea economica depinde, in mare parte, de cum va gestiona criza din zona euro urmatorul cancelar al Germaniei, cea mai mare putere economica a Europei. De aceea, toate privirile sunt indreptate, in aceste zile catre Berlin.

Un numar de 61,8 milioane de alegatori germani au fost chemati la urne, pentru a alege 598 de deputati ai celui de-al 18-lea Bundestag, care va desemna apoi cancelarul. Pentru aceasta pozitie au candidat actualui cancelar, Angela Merkel, care ocupa functia de doua mandate, si social-democratul Peer Steinbrueck.

De ce conteaza alegerile din Germania pentru intreaga Europa?

Germania este cea mai mare economie a continetului si o putere in materie de exporturi. PIB-ul sau de 2,7 triliona ede euro reprezinta aproape 30% din banii zonei euro. Iar tara a castigat influenta pe care o are asupora Europei pentru ca a fost cel mai mare contributor la programele de salvare a tarilor aflate pe marginea prapastiei.

Poate ca Merkel este o figura pe care unii europeni o urasc, pentru insistenta cu care cere masuri de austeritate in schimbul banilor, dar majoritatea germanilor spun ca a administrat bine criza din zona euro.

Ce castiga Europa de pe urma alegerilor din Germania?

Dupa recesiunea prelungita si prabusirea pietelor financiare, Uniunea Europeana si, in special, zona euro, au iesit sufocate, iar unele tari au, in continuare, nevoie de asistenta financara de salvare.

Marile probleme cu care se confrunta acum continentul sunt recuperearea economica foarte lenta, somajul record, mai ales in randul tinerilor care ies de pe bancile scolilor fara posibilitatea reala de a se angaja, imbatranirea populatiei si datoriile in crestere.

Grecia are nevoie de si mai multi bani, iar Portugalia este posibil sa ceara un al doilea pachet financiar de salvare. Eurpopa trebuie sa-si mai repare si sistemul bancar, care trebuie sa desghete creditarea si sa ajute la refacerea economica.

Germania va fi, in continuare, pionul principal care va decide modul de raspuns in fata crizei din Europa, incercand sa faca statele membre sa coopereze mai strans si sa realizeze o uniune bancara.

Cum a iesit economia Germaniei din criza?

Germania este a doua economie din gupul G-7, dupa SUA, calculand dupa PIB-ul pe ore lucrate. Are a doua cea mai scazuta rata a somajului din Europa si a reusit o crestere aconomica de 0,7%, in trimiestrul al doilea, evitand recesiunea cu care unele state europene se lupta de un an si jumatate.

Actiunile germane au atins niveluri maxime record, iar managerii de companii si-au pastrat optimismul de crestere a afacerilor pentru mai bine de trei ani.

Merkel vrea sa pastreze nivelul actual al taxelor

In timpul campaniei, Merkel a mers pe ideea mentinerii taxelor al actuala valoare, in conditiile in care criza nu s-a incheiat, in timp ce contracandidatul sau a sustinut majorarea taxelor, in special pentru ceri bogati.

Germania nu trebuie sa creasca taxele, intrucat o astfel de decizie ar putea afecta cresterea economica a tarii, in contextul crizei din zona euro, care nu s-a incheiat inca, declara cancelarul german Angela Merkel, saptamana trecuta.

"Daca primul lucru pe care il facem este sa majoram taxele pentru cei care au succes, atunci s-ar putea sa nu mai creeze locuri de munca. Cresterile de taxe sunt, deci, gresite", a sustinut Merkel in timpul unui miting electoral.

"Criza din zona euro nu s-a incheiat, dar vad primele raze de speranta", a spus Merkel. Cancelarul a reiterat si un "nu" raspicat referitor la infiintarea unui fond de rascumparare de obligatini, care sa sprijine tarile indatorate din zona euro.

Desi unii dintre europeni nu o iubesc, din cauza masurilor de austeritate impuse in timpul crizei din zona euro, Angela Merkel este preferata si de oamenii de afaceri din Germania, care sustin ca aceasta ar apara mediul de afaceri din tara.

Cine este Angela Merkel?

Cine este Peer Steinbrueck?