Aproape jumatate din gazele importate de Rusia in Europa, respectiv 15 la suta din consumul european, tranziteaza teritoriul ucrainean.

2006

La 1 ianuarie 2006, gigantul rus Gazprom inceteaza livrarile de gaze catre Ucraina dupa mai multe luni de conflict pe tema pretului la gazele vandute Kievului, pe care Gazprom intentiona sa il majoreze cu 50 de dolari, respectiv la 230 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.

Intreruperea perturba aprovizionarea mai mult tari europene, in plin val de frig. Gazprom acuza Ucraina ca a "prelevat ilegal" gaz destinat Europei, ceea ce aceasta dezminte.

La 4 ianuarie, un acord intre Gazprom si compania ucraineana Naftogaz fixeaza pretul la 230 de dolari, dar ii permite Ucrainei sa plateasca 95 de dolari amestecandu-l cu gaz din Asia Centrala care tranziteaza Rusia.

2007

La inceputul lui octombrie 2007, Gazprom creeaza o surpriza anuntand brusc ca va reduce livrarile de gaz catre Ucraina daca Kievul nu isi onoreaza o datorie de 1,3 miliarde de dolari. Contenciosul este rezolvat cateva zile mai tarziu, dar aceasta amenintare, intervenita la o zi dupa alegerile legislative ucrainene, este interpretata de experti ca o tentativa de a impiedica formarea unui Guvern prooccidental la Kiev.

2008

In februarie 2008, reapar tensiunile, care culmineaza la 4 martie cu o reducere la jumatate a livrarilor de gaze rusesti catre Ucraina, spre marea nemultumire a europenilor. Noua zile mai tarziu, Moscova si Kievul semneaza un acord menit sa puna capat conflictului. Acesta se refera la datoria Ucrainei pentru gazul rusesc in ianurie-februarie, pretul pe care Naftogaz va putea sa il obtina fara intermediar (179,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi) si mai ales viitoarea schema de livrare a gazelor catre Ucraina, a carei simplificare considerabila a cerut-o aceasta.

2009

La 1 ianuarie 2009, Rusia opreste din nou livrarile de gaze catre Ucraina pentru neplata datoriilor si intrerupe, la 7 ianuarie, toate livrarile catre Europa prin teritoriul ucrainean. Kievul, acuzat de Moscova ca "fura" gaz, refuza, de asemenea, un pret de 250 de dolari propus de Gazprom. Timp de doua saptamani, rezervele energetice ale tarilor din Europa Centrala si din Balcani se epuizeaza.

La 20 ianuarie, Gazprom redeschide robinetele si reia livrarile catre tarile europene la o zi dupa semnarea unui acord privind pretul gazelor si costurile aducerii lor in Europa.

2014

La 16 iunie, Gazprom anunta "reducerea la zero" a livrarilor de gaze catre Ucraina dupa esecul negocierilor cu Kievul, a carui datorie pentru gaze atinge 4,5 miliarde de dolari.

Acesta protesteaza fata de cresterea pretului decisa de Moscova, de la 268 de dolari la 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, un pret echivalent cu cel pentru Europa, dupa destituirea presedintelui Viktor Ianukovici si preluarea puterii de catre lideri prooccidentali la sfarsitul lui februarie.