"Consortiul Sah Deniz II a informat OMV, un actionar al Nabucco Gas Pipeline International Gmbh (NGPI), in ceea ce priveste decizia privind ruta preferata de transport al gazelor catre Europa. Proiectul Nabucco West nu a fost selectat de consortiu", se arata intr-un comunicat transmis miercuri de OMV. 

OMV considera ca oferta depusa de NGPI a fost foarte competitiva, indeplinind toate criteriile de selectie.  Totodata, grupul austriac noteaza ca efortul investit in proiectul Nabucco va aduce beneficii in viitoare initiative de acelasi tip. 

Ziarul austriac Die Presse a scris miercuri ca proiectul Nabucco a esuat, deoarece consortiul Sah Deniz a optat pentru o alta ruta de export catre Europa.

Nabucco a fost sustinut politic de UE si vizeaza alimentarea cu gaze naturale extrase din regiunea Marii Caspice, pentru a reduce dependenta Europei de gazul importat din Rusia, de la compania de stat Gazprom. 

Principalul proiect concurent al Nabucco West in cadrul coridorului sudic de transport al gazelor naturale este TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care face legatura intre Turcia si Italia, tranzitand Grecia, Albania si Marea Adriatica. Proiectul TAP este dezvoltat de companiile Axpo (Elvetia), Statoil (Norvegia) si E.ON (Germania). 

Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat joi, la Gandul.live, ca sunt sanse bune ca decizia Sah Deniz sa fie favorabila proiectului Nabucco Vest, dar Romania trebuie sa fie pregatita cu alternative daca va fi ales TAP.  El a aratat ca in cazul in care va fi selectionat TAP, prin care gazul azer va fi livrat spre Italia prin Grecia, atunci Romania are pregatite solutii alternative cum ar fi realizarea ulterioara, decalata, a Nabucco Vest, dar si exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagra si a gazelor de sist. 

Ministerul Afacerilor Externe a catalogat joi drept "premature si speculative" informatiile si comentariile aparute recent privind o decizie a consortiului care exploateaza zacamantul azer de la Sah Deniz de a transporta gazele prin conducta TAP, in detrimentul proiectului Nabucco Vest, la care este parte si Romania. 

Pana in vestul Turciei, gazele for fi aduse prin gazoductul TANAP, care porneste de la un terminal de pe tarmul Marii Caspice, in apropierea exploatarii off-shore Sah Deniz, si strabate Turcia de la est la vest.

Proiectul Nabucco viza alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conducta care ar urma sa transporte gaze din Turcia pana in Austria, prin Bulgaria, Romania si Ungaria.  Initial, gazoductul urma sa traverseze si teritoriul Turciei, avand o lungime de 3.900 kilometri si un cost estimat la 7,9 miliarde euro.

Proiectul a fost revizuit anul trecut si redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusa la 1.315 kilometri, cu tranzit prin Bulgaria, Romania si Ungaria. Costul proiectului revizuit nu a fost precizat. 

Actionarii consortiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Medias (Romania), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) si GDF Suez (Franta).  GDF Suez a intrat in proiect in luna mai, preluand 9% din actiunile consortiului de la Nabucco. Anterior, in aprilie, grupul german RWE a renuntat la Nabucco, participatia companiei fiind preluata de OMV. Azerbaijanul era principalul potential furnizor de gaze naturale pentru Nabucco. 

Exploatarea gazeifera de la Sah Deniz, situata in Marea Caspica, este operata de gigantul birtanic BP, in parteneriat cu Statoil (Norvegia), SOCAR (Azerbaijan), Total (Franta), Lukoil (Rusia), NIOC (Iran), si TPAO (Turcia).  Compania azera de petrol si gaze SOCAR, controlata de stat, a castigat recent controlul companiei grecesti DESFA, operatorul retelei de transport al gazelor naturale din Grecia, dupa retragerea grupului Gazprom din cursa, potrivit presei internationale. Privatizarea DESFA a fost unul dintre obiectivele convenite in acordul de finantare externa incheiat de Grecia cu UE si FMI.

Dupa 12 ani de discutii pentru gazoductul Nabucco, partenerii raman cu experienta

Gazoductul Nabucco, proiect privit de 12 ani ca o solutie pentru reducerea dependentei UE de importurile de gaze naturale din Rusia, a fost ajuns din urma de ironiile lui Putin, esuand tocmai din cauza lipsei de furnizori invocata acum cinci ani de carismaticul lider de la Kremlin. 

Proiectul Nabucco a fost initiat la inceputul anului 2002, cand au avut loc discutii preliminare intre OMV Austria si BOTAS Turcia.  OMV a abordat apoi MOL Ungaria, Transgaz Medias si Bulgargaz Bulgaria, iar in luna octombrie a aceluiasi an a fost semnat acordul de cooperare intre cele 5 companii, in baza caruia a fost realizat studiul de fezabilitate pentru construirea gazoductului dorit de UE pentru reducerea dependentei de gaze fata de Rusia. 

Numele "Nabucco" a fost preluat de la opera cu acelasi nume semnata de Giuseppe Verdi, partenerii fiind inspirati de un spectacol la care au asistat, la Opera din Viena, dupa intalnirea din octombrie 2002. 

La sfarsitul anului 2003 a fost incheiat un acord de granturi intre cei cinci parteneri asociati proiectului si Comisia Europeana, pentru ca in 2004 sa fie infiintata, la Viena, compania de proiect Nabucco Gas Pipeline International. 

Cinci ani mai tarziu, in ianuarie 2009, Nabucco a castigat angajamentul politic total al Uniunii Europene si al guvernelor din tarile de tranzit.  La jumatatea aceluiasi an a fost semnat, la Ankara, acordul interguvernamental intre Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia, prin care a fost armonizat cadrul legal pentru constructia proiectului, garantand conditii stabile, de egalitate, pentru toti partenerii si clientii din proiect. 

In 2010 au fost infiintate in tarile de tranzit companiile nationale Nabucco, iar acordul interguvernamental a fost ratificat de parlamentele celor cinci state.  Consortiul a transmis oferta catre Sah Deniz in septembrie 2011, pe care a actualizat-o in mai 2012, dupa adoptarea variantei Nabucco West.  Nabucco West a aparut ca urmare a construirii gazoductului TANAP, care leaga zacamantul Sah Deniz, din Marea Caspica, de granita europeana a Turciei.  Tot in 2012 s-a vorbit despre retragerea Ungariei din proiect si preluarea participatiei MOL de catre Bayerngas, ipoteza care insa nu s-a materializat.  Anul 2013 a adus iesirea grupului german RWE din proiect, inlocuit la scurt timp de gigantul franco-belgian GDF Suez.