Executivul comunitar a identificat, la cererea Parlamentului European si a Consiliului de Ministri, patru scenarii pentru cele doua monezi. 

Astfel, situatia actuala ar putea fi mentinuta, costurile de productie ar putea fi reduse sau monedele ar putea fi retrase. Scoaterea de pe piata s-ar putea derula rapid sau gradual, noteaza Comisia. 

"Comisia s-a consultat cu mediul de afaceri si asociatii ale consumatorilor, trezorerii, monetarii si banci centrale asupra beneficiilor si aspectelor negative ale continuarii emiterii de monede de 1 si 2 eurocenti. Vom incepe acum aceasta discutie cu partile interesate si statele membre, pentru a vedea daca se contureaza o preferinta clara pe ce scenariu sa se bazeze o propunere legislativa", a declarat comisarul pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn.

Productia celor doua monede este o activitate generatoare de pierderi pentru zona euro, iar diferenta dintre valoarea acestora si sumele platite de state pentru a le obtine indica o pierdere totala de 1,4 miliarde de euro incepand din 2002. 

Atitudinea populatiei fata de retragerea monedelor este mixta, noteaza executivul UE.  Oamenii obisnuiti se tem ca retragerea acestora ar putea duce la cresteri de preturi, prin rotunjire, insa in acelasi timp trateaza monedele ca fiind lipsite de valoare si nu le mai reintroduc in circuitul financiar. 

Rata ridicata de iesire din circulatie si necesarul tot mai mare pentru monede cu valoare redusa, generat de practica "preturilor psihologice", au condus la o cerere in urcare. Monedele cu valoare mica reprezinta in prezent aproape jumatate dintre toate aflate in circulatie. 

Incepand din ianuarie 2002, tarile din zona euro au emis peste 45,8 miliarde de monede de 1 si 2 euro, echivalentul a 137 de unitati pe cap de locuitor.