"Este posibil ca la sfarsitul acestui an exporturile catre Rusia sa fie mai mici cu 20%-25%. Acesta fapt va afecta circa 50.000 de locuri de munca in Germania", a aratat Cordes. 

Comitetul condus de Cordes este o organizatie care reprezinta interesele companiilor germane care fac afaceri cu state est-europene din fosta Uniune Sovietica. 

Exporturile germane in Rusia au scazut anul trecut cu 5,2%, la 36,1 miliarde de euro, iar ponderea acestora in totalul exporturilor Germaniei s-a redus la 3,3%, de la 3,5% in 2012, potrivit datelor Biroului Federal de Statistica. 

Uniunea Europeana si Statele Unite au sanctionat persoane si companii din Rusia pentru rolul jucat de aceasta tara in conflictul din estul Ucrainei, iar Rusia a raspuns cu un embargou impotriva importurilor agroalimentare din statele occidentale.