"Ideile vehiculate de Guvernul britanic nu sunt in conformitate cu reglementarile europene. Pentru noi, este foarte important principiul nediscriminarii. In principiu, masurile de limitare a imigratiei intra in contradictie cu legislatia comunitara", a declarat Jose Manuel Barroso. 

Potrivit unor surse citate de FT si de Sunday Times, Downing Street elaboreaza un plan care prevede alocarea de coduri de asigurari sociale cu durata determinata imigrantilor europeni necalificati care vin sa munceasca in Marea Britanie. 

David Cameron vrea sa anunte noile masuri pentru limitarea imigratiei, in decembrie, dar analistii cred ca este vorba de un plan menit sa contracareze ascensiunea formatiunii eurofobe UKIP (Partidul Independentei Marii Britanii), in perspectiva unui scrutin legislativ partial, programat pe 20 noiembrie in circumscriptia Rochester/Strood.

Potrivit unor experti citati de Financial Times, restrictiile pe care Cameron intentioneaza sa le implementeze nu ar face decat sa stimuleze munca la negru.

De asemenea, Jose Manuel Barroso a atras atentia liderilor britanici asupra faptului ca nu au o atitudine pozitiva spre a continua in UE. Interventia sa, reflecta furia Bruxelles-ului fata de tonul anti UE, mult prea ridicat, adoptat de cabinetul Cameron.

Barroso a tinut sa precizeze ca Marea Britanie va fi irelevanta fara "noi", subliniind inca o data ca planul britanic privind migratia este ilegal. 

David Cameron va fi acuzat ca a condus Marea Britanie spre iesirea din UE, unde nu va avea nici macar o relevanta marginala pe scena lumii, scrie Daily Mail.