Britanicii au avut mereu o legatura speciala cu familia regala, iar momentele importante au fost intotdeauna sarbatorite cu fast. Ocaziile fericite, asa cum este cazul aducerii pe lume a unui urmas de vita nobila, sporesc increderea consumatorilor.

Britanicii au luat cu asalt mall-urile si terasele, fiind mai dispusi sa cheltuiasca, decat ar fi de obicei. Mandria nationala joaca si ea un rol important in toata aceasta ecuatie.

Agitatia din jurul regalitatii este mai pronuntata acum, de fapt. In vremuri de criza, atunci cand exista recesiune, oamenii au nevoie de ceva care sa le ridice moralul”, e de parere Pauline Maclaran, profesor de marketing si coautoarea volumului “Diademe, ceaiuri si turism: consumatorismul si familia regala britanica”.

Iar economia tarii are nevoie de o revigorare mai mult decat oricand, in ultimul trimestru avand o crestere modesta, de numai 0,3%.

In aprilie 2011, nunta dintre Printul William si Kate Middleton a fost un prilej de expunere a celor mai luxoase trasuri, costume si rochii de gala. Apoi, in iunie 2012, jubileul reginei a scos la inaintare flota regala pe Tamisa, o procesiune la care au luat parte o mie de vase.

Au urmat Jocurile Olimpice de vara de la Londra iar atmosfera de sarbatoare s-a extins pe tot parcursul competitiei. Un studiu dat publicitatii luna aceasta arata ca Olimpiada a adus tarii 3,9 miliarde de dolari, sub forma investitiilor straine directe, insa cifra nu este una finala si ar putea fi de fapt mai mare de atat.

Aceste tipuri de evenimente alimenteaza sentimentul de mandrie patriotica al oamenilor. Ii face sa se bucure de faptul ca sunt britanici”, spune Richard Cope, directorul firmei de cercetare Mintel.

Mai mult, oamenii din intreaga lume sunt curiosi cand vine vorba de regi, regine si castele, asa ca Londra ar putea atrage cu aceasta ocazie o multime de turisti. Turnul Londrei si alte atractii turistice aduc anual venituri de 765 milioane de dolari si estimarile sunt in crestere cu trei procente pentru anul viitor.

Site-ul VisitBritain a calculat insa ca intreaga mostenire culturala a Marii Britanii, inclusiv teatrele, galeriile de arta, castelele si casele impunatoare genereaza venituri totale de 7,23 miliarde de dolari pe an, din partea turistilor de peste hotare.