In urma cu 60 de ani, locuitorii din provinciile Newfoundland si Labrador au inceput sa ia in calcul varianta relocarii, avand in vedere ca posibilitatile de a castiga bani in zona erau din ce in ce mai putine.

Dupa aproape 40 de ani de acalmie, numarul comunitatilor care vor sa paraseasca zona este din ce in ce mai mare, in conditiile in care vechea generatie de “lupi de mare” a disparut, iar guvernul a majorat valoarea despagubirilor pe care le ofera. Micul orasel Little Bay Islands va decide asupra viitorului sau in cadrul unui referendum, in primavara.

Doamna Budgell are 58 de ani si a trait toata viata aici, dar spune ca va vota pentru plecare la referendum. “Locul asta este ca o inchisoare”, a spus ea.

Femeia isi aminteste o comunitate cu multi copii si cu o viata sociala vibranta, care era vizitata de turisti si comercianti veniti cu vapoarele, pentru a cumpara peste si crabi.

Urme ale prosperitatii de pe urma perscuitului se mai vad si acum peste tot, de la pilonii instalati pentru capcanele pentru raci si pana la colibele pescarilor din golf. Dar si urmele declinului sunt omniprezente, de la strazile goale si pana la magazinele abandonate.

Joburile pentru pescari in Newfoundland au disparut demult. La sfarsitul anilor ’80, in industria pescuitului erau angajati peste 13% dintre localnicii din zona, potrivit Departamentului de Finante din provincie. Acum vorbim de mai putin de 3%, pe de o parte din cauza scaderii populatiei de peste si, pe de alta parte, din cauza impunerii unui moratoriu de catre guvern, in urma cu 20 de ani, care limiteaza pescuitul de cod.

Sotul doamnei Budgell, Dennis Budgell, a lucrat ultima data ca ajutor la daramarea unei fabrici parasite, una dintre putinele oportunitati de angajare pe care le-a avut in 2013. “Nu am unde sa lucrez aici si nu sunt pregatit sa ma pensionez”, spune barbatul de 61 de ani, care este si consilier local si este unul dintre cei care au contactat guvernul pentru relocare.

Sute de fabrici de prelucrare a pestelui s-au inchis la jumatatea secolului 20, ca urmare a schimbarilor structurale prin care a trecut industria. Multi dintre rezidenti au parasit zona pentru a avea acces la o educatie mai buna si nu s-au mai intors. Intre 1954 si 1975, peste 28.000 de oameni au plecat in alte zone.

Locuitorii din Little Bay Islands care nu vor sa plece spun ca guvernul vrea sa ii relocheze cu forta, pentru a nu mai cheltui bani pe serviciile esentiale de care au nevoie. Autoritatile nu forteaza localnicii sa plece, dar au majorat in repetate randuri sumele de bani pe care le acorda celor care sunt de acord sa se relocheze. In martie anul trecut, autoritatile guvernamentale au majorat alocatia de la 150.000 de dolari canadieni, la peste 250.000 de dolari canadieni de familie.

Perry Locke este unul dintre cei care vor sa ramana. Este angajat la operatorul local de electricitate, iar copilul lui este unul dintre cei doi elevi pe care ii mai are scoala. El spune ca cei 250.000 de dolari pe care ii ofera autoritatile nu i-ar ajunge pentru a-si muta gospodaria in alta parte.

Ca Perry Locke mai sunt si altii care sustin ca viitorul comunitatii este turismul si ca vechile case pescaresti ar trebui amenajate si inchiriate turistilor americani. Cei care se opun spun, la randul lor, ca si turismul genereaza suficiente costuri – electricitate, intretinerea caselor si servicii de feribot, bani pe care nu ii au.

Pentru a fi adoptata relocarea, este nevoie ca 90% dintre votanti sa spuna “Da” la referendum. Iar majoritatea insularilor se astepata ca masura sa fie votata.

Potrivit arhivelor locale, orasul a fost fondat in 1825 de un englez pe nume Budgell, care s-a stabilit aici. Dennis Budgell, consilierul local care a initiat referendumul spune ca localnicii glumesc deseori pe acest subiect. “Toata lumea spune ca un Budgell a infiintat acest orasel si tot un Budgell ii pune lacat”, spune el, zambind.

Sursa foto: www.facebook.com