Decretul lui Alexandr Lukasenko urmeaza unei declaratii pe care a facut-o cu o saptamana in urma, in timpul unei vizite la o fabrica de cherestea. Suspendarea dreptului muncitorilor de a demisiona are ca scop stoparea exodului acestora in tara vecina Rusia, unde salariile sunt mai mari.

In jur de un milion de cetateni din cele 10 milioane care compun populatia Belarusului au plecat deja la munca in strainatate, cei mai multi in Rusia, Ukraina, Polonia si Lituania.

Decretul presedintelui se refera la 13.000 de angajati din 9 fabrici de cherestea detinute de stat, precum si la 3.000 de muncitori in cosntructii, care lucreaza la modernizarea acestora. Salariatii vor fi obligati sa semneze noi contracte de munca ce contin o clauza potrivit careia, in cazul in care isi dau demisia, vor trebui sa dea inapoi toate salariile pe care le-au primit de cand s-au angajat in respectiva fabrica.

Citeste si: Cea mai cunoscuta bancnota din lume, pe cale de disparitie. Ce se va intampla cu unul dintre simbolurile americane

Banii vor fi retinuti din salariul de la noul loc de munca. Cei care isi dau demisia, dar nu isi gasesc imediat un nou loc de munca, vor fi reangajati in fabrica, dar tot vor fi obligati sa plateasca amenda.

Cei care critica masura presedintelui din Belarus sustin ca Lukasenko intoarce tara in sclavie, iar acest decret nu va face decat sa adanceasca si mai mult problemele financiare cu care se confrunta statul.

Lukasenko, despre care se spune ca este „ultimul dictator la Europei”, conduce Belarusul din 1994 si a fost criticat de nenumarate ori de catre Vest pentru masurile adoptate in tara ex-sovietica. Liderul din Belarus, care inca admira modelul Uniunii Sovietice, a pastrat cea mai mare parte a economiei in mainile statului si a distrus opozitia si institutiile de presa  independente.