De la o tara divizata intre Occidentul capitalist si Estul comunist, Germania este, astazi, cea mai mare putere a Europei, condusa de cea mai puternica femeie din lume, care impune reguli intregului continent.

Festivitatile pentru a marca momentul au inceput, la Berlin, cu o saptamana in urma si vor culmina, duminica, cu o mare "sarbatoare populara" care va marca evenimentul istoric ce anunta Reunificarea Germaniei 11 luni mai tarziu, relateaza AFP, preluata de Mediafax.

Primarul social-democrat al orasului Klaus Wowereit a inaugurat, vineri seara, instalarea a aproape 6.900 de baloane luminoase care, pe o distanta de aproximativ 15 kilometri, "simbolizeaza (...) urma Zidului" care a taiat Berlinul in doua, a spus el, dupa care a aprins o sectiune pe unul dintre podurile peste Spree.

Atunci cand vor fi eliberate duminica seara catre cer, pe fundalul Odei Bucuriei a lui Ludwig van Beethoven, imnul Uniunii Europene (UE), aceste baloane vor oferi "ocazia demolarii Zidului a doua oara", a spus Wowereit, aducand un omagiu "persoanelor ucise doar pentru ca voiau sa treaca acest Zid". "Aceasta a 25-a aniversare este de asemenea o zi de comemorare a victimelor regimului din (fosta Republica Democratica Germana) RDG", a adaugat el.

"Zidul rusinii" in Vest, "protectia antifascista" in Est, constructia cu o lungime de peste 150 de kilometri a fost ridicata in 1961 de catre RDG. Victima a "Perestroikai" lui Gorbaciov, el a cedat, sub presiunea sutelor de mii de manifestanti, 28 de ani mai tarziu, pe 9 noiembrie 1989. La 3 octombrie 1990 avea loc oficial Reunificarea Germaniei.

Oficial german: Caderea Zidului Berlinului, efect al protestelor din Europa, inclusiv din Romania

Miscarile de protest din state est-europene, inclusiv din Romania, au contribuit la "revolutia pacifista" din Germania, afirma, la 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, Norbert Lammert, presedintele Bundestagului, conform Deutsche Welle.

Caderea Zidului Berlinului, in 1989, a fost culminarea actiunilor de protest din estul Europei, a declarat Lammert, facand referire la greve si la actiuni de nesupunere civica din Republica Democrata Germana, din Polonia, Romania, tarile baltice, Cehoslovacia, Ungaria si Bulgaria.

"Aceste miscari au creat un mozaic care a contribuit la caderea Zidului Berlinului in 1989, cand evenimentele au atins punctul de fierbere", a spus Lammert.

Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, artizanul caderii Zidului Berlinului

In paralel, laureatul Premiului Nobel pentru Pace Mihail Gorbaciov, in varsta de 83 de ani, se afla in vizita la Berlin, fiind creditat cu un rol major in Reunificarea Germaniei. "Ar trebui sa meditam la lectiile trecutului", a declarat el intr-o vizita la Checkpoint Charlie, unul dintre punctele de control emblematice, intre sectoarele american si sovietic.

Ceremoniile de la Berlin din acest an se desfasoara pe fondul unor tensiuni intre Rusia si vestul Europei, cauzate de razboiul din Ucraina, pe care multi le califica drept un al doilea Razboi Rece. In aceste conditii, Gorbaciov a anuntat ca va apara pozitia lui Vladimir Putin in criza ucraineana si va denunta "ingerinta" americana, la intâlnirea cu Angela Merkel.

"Voi lua ferm apararea Rusiei si a presedintelui Vladimir Putin la forumul politic programat pentru duminica. Sunt convins ca Putin apara astazi mai bine decât oricine interesele Rusiei. in politica sa, exista, desigur, motive de critici. Dar eu nu vreau sa fac aceasta si nu vreau ca altcineva sa o faca", a adaugat el.

"Rusia a creat (dupa disparitia URSS) noi relatii si noi structuri de cooperare. Totul era bine, dar aceasta nu a fost pe placul tuturor din Statele Unite", a adaugat Gorbaciov. "Statele Unite au alte planuri, au nevoie de un alt context, care sa le permita sa se amestece peste tot. Daca este bine sau rau, nu ii priveste. Ceea ce ii intereseaza este sa se implice", a mentionat Gorbaciov, laureat al premiului Nobel pentru Pace.

"Sunt ferm convins ca problema Ucrainei este doar un pretext folosit de Statele Unite pentru a se amesteca" in afacerile altor tari, a conchis el.

Fosti consilieri ai lui Gorbaciov si-au exprimat recent dezamagirea in legatura cu ceea ce ei considera drept o "tradare" a occidentalilor, in special din cauza promisiunii nerespectate de a nu continua extinderea NATO catre fostele tari din blocul de est.

Germania detine puterea in Europa, la 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului

"Germanii au fost invinsi de doua ori si iata ca revin", afirma fostul premier britanic Margaret Thatcher, dupa caderea Zidului Berlinului, in anul 1989, exprimand temerea ca unificarea Germaniei va consolida pozitia acestei tari in Europa.

"Inainte de caderea Zidului, Germania era aproape la marginea Europei. Acum este in centrul Europei din punct de vedere geografic, economic si politic", noteaza Karel Lannoo, directorul Centrului de studii politice europene de la Bruxelles. "Germania este in centrul motorului Europei. In timpul crizei financiare, Berlinul era locul cel mai important din Europa, nu Bruxelles-ul", subliniaza analistul.

Germania reunificata contribuie cu 27% la productivitatea zonei euro. "De la inceperea crizei in zona euro si a dezbaterii privind puterea Germaniei in Europa, efectele caderii Zidului Berlinului capata o noua semnificatie", apreciaza Hans Kundnani, analist la Consiliul european pentru relatii externe.

"Puterea Germaniei probabil este provizorie", adauga Karel Lannoo, evocand "problemele economice pe termen lung" ale acestei tari, in principal scaderea demografica.

In pofida consolidarii rolului Germaniei, numeroase voci regreta refuzul Berlinului de a asuma un rol de lider pe scena internationala. In materie de politica externa, Germania este considerata in afara Europei ca putere dominanta. Spre exemplu, de la amplificarea crizei din Ucraina, cancelarul Angela Merkel a discutat cu presedintele rus Vladimir Putin mai mult decat orice alt lider european.

Cand se prabusea Zidul Berlinului, era la sauna. Un sfert de secol mai tarziu, este cea mai puternica femeie din lume si liderul unui intreg continent

Actualul cancelar german, Angela Merkel, desemnata cea mai puternica femeie din lume, se afla "ca in orice seara de joi" la sauna, in Berlinul de Est, si visa sa mearga sa deguste stridii in Berlinul de Vest.

"Joia mergeam intoteauna la sauna impreuna cu o prietena", le-a povestit ea recent unor elevi berlinezi. In acel moment, Merkel, care a crescut in fosta RDG, era fizician la Academia de Stiinte din Berlinul de Est. In varsta de 35 de ani si divortata de primul sot, locuia intr-un apartament cu doua camere si o bucatarie in cartierul Prenzlauer Berg de azi.

Inainte sa se duca la sauna in acea seara, o suna pe mama ei, care locuieste la aproximativ 80 de kilometri de Berlin. Tocmai auzise ca est-germanii sunt liberi sa calatoreasca. Zidul este pe cale sa fie demolat, dar, in acele cateva ore de confuzie, nimeni nu crede. "Nu am inteles cu adevarat ceea ce se spunea", a recunoscut conducatoarea conservatoare. "O gluma" se spunea, la acel moment, in familia ei.

La telefon, o avertizeaza "atentie, mama, astazi de intampla ceva". Inchide si pleaca la sauna. Iar in timp ce Angela Merkel savureaza baia de aburi calzi, Istoria se accelereaza. Se deschide primul punct de trecere intre Est si Vest.

In drum spre casa "am vazut oameni care se duceau" catre punctul de trecere situat la doar cateva sute de metri distanta. "Nu voi uita niciodata asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai tarziu", a spus ea. "Eram singura, dar am urmat multimea (...) si, dintr-o data, ne-am trezit in partea de vest a Berlinului".

Anonima Angela Merkel, care calatorise deja in vest, bea prima bere vest-germana intr-un apartament pe ai carui proprietari nu-i cunoaste. Acea noapte a fost momentul in care incepea transformarea fizicianului Angela Merkel in cancelarul Angela Merkel, care avea sa ajunga, dupa un sfert de secol, liderul unui intreg continent.

Renunta rapid la fizica si-si incepe cariera politica. Este aleasa inca din 1990 deputata a Uniunii Crestin-Democrate (CDU), condusa pe-atunci de cancelarul Reunificarii Helmut Kohl. In ianuarie 1991 obtine primul post ministerial.